Ultimele stiri

Bănescu, acuzat de Arhiepiscopia Tomisului că a modificat un text din Biblie. Purtătorul de cuvânt al BOR: “Acest neam de demoni nu iese (din unii) decât cu rugăciune şi post”

Sursă foto: Constanţa TV

Reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului au adresat duminică mai multe întrebări purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, printr-un comunicat de presă.

Aceste întrebări vizează modificările aduse unui text din Biblie într-o postare pe pagina sa de socializare, referitoare la instituirea de către Înalt Prea Sfințitul Teodosie a trei zile de post și rugăciune. De asemenea, reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului îi solicită lui Vasile Bănescu să-și facă public CV-ul.

Luând ca referinţă doar două versiuni în limba română contemporană ale Sfintei Scripturi (Biblia sau Sfânta Scriptură tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Ed.IBMBOR, Bucureşti, 2015, p. 1119: «Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post»; Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată, adnotată şi tipărită de Bartolomeu Valeriu Anania, arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ed.IBMBOR, Bucureşti, 2014, p. 1481: «Căci soiul acesta de demoni nu iese decât numai prin rugăciune şi prin post») din ce ediţie a Bibliei, aprobată sau nu de Sfântul Sinod, a utilizat domnia sa citatul: «Acest neam de demoni nu iese (din unii) decât cu rugăciune şi post» (Matei 17, 21)?”, au afirmat reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului.

Ei îi mai solicită lui Vasile Bănescu să prezinte binecuvântarea Patriarhului sau aprobarea Sfântului Sinod pentru modificarea unui text din Biblie.

Având în vedere că, în repetate rânduri (dacă e nevoie, prezentăm dovezile), domnul Vasile Bănescu ne-a asigurat că luările de poziţie ale domniei sale sunt exclusiv în interesul Patriarhiei Române şi cu ştiinţa şi binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh, îl rugăm să prezinte public binecuvântarea Preafericirii Sale sau aprobarea Sfântului Sinod în formă scrisă, pentru introducerea într-un text biblic de importanţă covârşitoare pentru Ortodoxie, cu valoare de normă supremă, a parantezei « (din unii) » şi a excluderii expresiei «numai cu». Mai crede domnul purtător de cuvânt că «Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu» (II Timotei 3, 16) sau consideră că şi acest text ar trebui şi el modificat sau completat? “, a mai precizat sursa citată.

Din ce motiv purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a simţit nevoia de a modifica sau de a completa cuvântul lipsit de echivoc al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, Care, cel puţin pentru noi, ortodocşii de rând («bigoţii» nefericiţi ai unei ere a «raţiunii, bunului simţ şi a luminilor»), a fost, este şi va fi Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat (Filipeni 2, 6)? Întrucât nu ne putem da seama ce fel de autoritate sau libertate a exercitat sau măcar ce a gândit domnul Vasile Bănescu când a procedat la completarea şi modificarea unui text biblic, îi adresăm şi întrebarea: Consideraţi că relativizarea, din condei, a unui principiu biblic fundamental aduce un beneficiu învăţăturii ortodoxe, al cărei unică păstrătoare şi exegetă este Biserica una, apostolească şi sobornicească? Dacă da, care este acest beneficiu? Dacă nu, de ce vă substituiţi soborului Bisericii?”, au mai declarat reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului.

Totodată, în finalul documentului transmis, Arhiepiscopia Tomisului îi cere purtătorului de cuvânt al Patriarhiei să îşi facă public CV-ul.

Dincolo de permanenta atacare a persoanei ierarhului de la Tomis, chiar şi de hârjoana neologismelor şi a termenilor bombastici prin intermediul căreia domnul Bănescu încearcă, după propriile puteri, să ne transmită ceva iar noi încercăm, mereu la punctul 5 al comunicatelor noastre, să îl determinăm «să coboare printre muritorii de rând», îl întrebăm pe domnul purtător de cuvânt al Patriarhiei: Apreciaţi că un purtător de cuvânt al unei instituţii (bisericeşti sau nu) trebuie să aibă Curriculum vitae publicat pe un site instituţional sau academic de largă acoperire? Aveţi un Curriculum vitae disponibil? Aveţi bunăvoinţa să îl oferiţi publicului prin intermediul unui astfel de mijloc de transparenţă?”, au mai afirmat reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului.

Reacţia Arhiepiscopiei Tomisului vine după ce Vasile Bănescu a publicat pe pagina sa de socializare o postare legată de instituirea de către ÎPS Teodosie a trei zile de post şi rugăciune.

Vasile Bănescu susține că postul e eficient atunci când e folosit în „armelor și munițiilor pocăinței” – precizări făcute de Bănescu, chiar dacă numele lui ÎPS Teodosie nu este menționat explicit în mesajul acestuia.

Bănescu își începe pledoaria printr-un citat din Biblie, ușor modificat față de traducerile oficiale: „’Acest neam de demoni nu iese (din unii) decât cu rugăciune şi post’ – Evanghelia după Matei, cap. 17.”

Alte articole

07 iul. 2023 3.36 pm

Constănțeanca Sabrina Voinea luptă sâmbătă pentru medalii la EuropeneȘapte persoane nu au fost lăsate să intre la Festivalul Sunwaves din Mamaia pentru că aveau droguri asupra lor

14 ian. 2023 4.31 am

În perioada: sâmbătă, 14 ianuarie– luni, 16 ianuarie 2023, Termoficare Constanța S.R.L. va distribui factura fiscală acelor asociații de proprietari care nu au transmis încă o adresă de e-mail…

18 mai 2024 2.32 pm

Cu ocazia Zilelor Constanței, în perioada 18-21 mai, constănțenii și turiștii sunt invitați să viziteze nava-școală „Mircea” la Terminalul Pasageri Port Constanța, între orele 10:00 –…

13 dec. 2023 2.54 pm

Proiectul de modernizare a bulevardelor între Gara CFR și stațiunea Mamaia include și asfaltarea intrărilor pe străzile adiacente. Zilele trecute au fost asfaltate intrările pe străzile din zona…

24 oct. 2023 3.17 pm

Ziua Armatei României reprezintă un moment de înaltă prețuire și omagiu adus ostașilor români care au luptat pentru independența și integritatea teritorială a statului român, iar pentru a…

06 dec. 2023 3.31 pm

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină miercuri, 6 decembrie, în comuna Corbu din județul Constanța, acolo unde un pieton…