Ultimele stiri

ISJ Constanța organizează concurs pentru funcțiile de director și director adjunct în școlile din județ

Sursă foto: Facebook.com/ISJ Constanța

Inspectoratul Școlar Județean Constanța anunță organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județ. Înscrierile pentru sesiunea august-decembrie 2026 se vor desfășura în perioada 14 septembrie – 2 octombrie.

Concursul este organizat în baza metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării și se adresează cadrelor didactice care îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația în vigoare.

Pentru a candida la funcția de director sau director adjunct, cadrele didactice trebuie să îndeplinească mai multe condiții cumulative. Printre acestea se numără:

  • să fie absolvenți ai învățământului superior, cu diplomă de licență sau atestat de echivalare;
  • să fie titulari în învățământul preuniversitar, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată;
  • să aibă o vechime de minimum 5 ani în învățământul preuniversitar;
  • să fi obținut calificativul „Foarte bine” în ultimii doi ani școlari încheiați;
  • să nu fi fost sancționați disciplinar în perioada prevăzută de metodologie;
  • să nu fi fost lipsiți printr-o hotărâre judecătorească definitivă de dreptul de a ocupa o funcție de conducere în învățământ;
  • să fie apți din punct de vedere medical pentru ocuparea funcției;
  • să nu fi avut statutul de „lucrător al Securității” sau „colaborator al Securității”.

Pentru unitățile de învățământ special sunt necesare și specializarea sau atestatul corespunzător pentru ocuparea unei funcții didactice în învățământul special.

În cazul școlilor cu predare în limbile minorităților naționale, candidații trebuie să îndeplinească și condițiile privind cunoașterea limbii respective, acolo unde metodologia prevede acest lucru.

În cadrul unei sesiuni de concurs, un candidat poate opta pentru cel mult trei funcții de conducere dintre cele publicate ca vacante.

Potrivit calendarului aprobat pentru sesiunea august-decembrie 2026, dosarele de înscriere vor fi depuse în perioada 14 septembrie – 2 octombrie 2026.

Lista funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ de stat din județul Constanța, precum și informațiile privind organizarea concursului sunt publicate de Inspectoratul Școlar Județean Constanța.

Funcții vacante de director și director adjunct – Constanța, sesiunea august-decembrie 2026

  1. Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Albatros” Constanța – director
  2. Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Delfinul” Constanța – director
  3. Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Delfinul” Constanța – director adjunct
  4. Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Maria Montessori” Constanța – director
  5. Colegiul Comercial „Carol I” Constanța – director
  6. Colegiul Comercial „Carol I” Constanța – director adjunct
  7. Colegiul Economic Mangalia – director
  8. Colegiul Economic Mangalia – director adjunct
  9. Colegiul Național „Kemal Ataturk” Medgidia – director
  10. Colegiul Național „Mihai Eminescu” Constanța – director
  11. Colegiul Național „Mihai Eminescu” Constanța – director adjunct
  12. Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța – director
  13. Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța – director
  14. Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța – director adjunct
  15. Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța – director
  16. Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu” Constanța – director
  17. Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu” Constanța – director adjunct
  18. Grădinița cu Program Normal „Peștișorul de Aur” Năvodari – director
  19. Grădinița cu Program Prelungit „Amicii” Constanța – director
  20. Grădinița cu Program Prelungit „Căsuța de Turtă Dulce” Constanța – director
  21. Grădinița cu Program Prelungit „Licurici” Ovidiu – director
  22. Grădinița cu Program Prelungit „Lumea Copiilor” Constanța – director
  23. Grădinița cu Program Prelungit „Lumea Florilor” Năvodari – director
  24. Grădinița cu Program Prelungit „Lumea Poveștilor” Constanța – director
  25. Grădinița cu Program Prelungit „Luminița” Lumina – director
  26. Grădinița cu Program Prelungit „Mugurel” Constanța – director
  27. Grădinița cu Program Prelungit „Rița Gărgărița” Agigea – director
  28. Grădinița cu Program Prelungit „Steluțele Mării” Constanța – director
  29. Grădinița cu Program Prelungit „Tic-Pitic” Hârșova – director
  30. Grădinița cu Program Prelungit „Veseliei” Năvodari – director
  31. Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 Valu lui Traian – director
  32. Grădinița cu Program Prelungit nr. 6 Constanța – director
  33. Grădinița cu Program Prelungit nr. 44 Constanța – director
  34. Grădinița cu Program Prelungit nr. 53 „Curcubeul Magic” Constanța – director
  35. Grădinița cu Program Prelungit „Florilor” Cumpăna – director
  36. Liceul „Regele Carol I” Ostrov – director
  37. Liceul „Regele Carol I” Ostrov – director adjunct
  38. Liceul Agricol Poarta Albă – director
  39. Liceul Agricol Poarta Albă – director adjunct
  40. Liceul Cobadin – director
  41. Liceul Cobadin – director adjunct
  42. Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” Constanța – director
  43. Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” Constanța – director adjunct responsabil cu activitatea specifică vocațională sportivă
  44. Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” Constanța – director adjunct responsabil cu activitatea specifică învățământului de masă
  45. Liceul de Marină Constanța – director
  46. Liceul de Marină Constanța – director adjunct
  47. Liceul Economic „Virgil Madgearu” Constanța – director
  48. Liceul Economic „Virgil Madgearu” Constanța – director adjunct
  49. Liceul Energetic Constanța – director
  50. Liceul Tehnologic „Axiopolis” Cernavodă – director
  51. Liceul Tehnologic „Axiopolis” Cernavodă – director adjunct
  52. Liceul Tehnologic „C.A. Rosetti” Constanța – director
  53. Liceul Tehnologic „C.A. Rosetti” Constanța – director adjunct
  54. Liceul Tehnologic „Carsium” Hârșova – director
  55. Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Constanța – director
  56. Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Constanța – director adjunct
  57. Liceul Tehnologic „Dobrogea” Castelu – director
  58. Liceul Tehnologic „Dobrogea” Castelu – director adjunct
  59. Liceul Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu” Medgidia – director
  60. Liceul Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu” Medgidia – director adjunct
  61. Liceul Tehnologic „Gheorghe Duca” Constanța – director
  62. Liceul Tehnologic „Gheorghe Duca” Constanța – director adjunct
  63. Liceul Tehnologic „Gheorghe Miron Costin” Constanța – director
  64. Liceul Tehnologic „Gheorghe Miron Costin” Constanța – director adjunct
  65. Liceul Tehnologic „I.C. Brătianu” Nicolae Bălcescu – director
  66. Liceul Tehnologic „I.C. Brătianu” Nicolae Bălcescu – director adjunct
  67. Liceul Tehnologic „Ioan N. Roman” Constanța – director
  68. Liceul Tehnologic „Ion Bănescu” Mangalia – director
  69. Liceul Tehnologic „Ion Bănescu” Mangalia – director adjunct
  70. Liceul Tehnologic „Ion Podaru” Ovidiu – director
  71. Liceul Tehnologic „Ion Podaru” Ovidiu – director adjunct
  72. Școala Profesională „Jean Dinu” Adamclisi – director
  73. Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” Năvodari – director adjunct
  74. Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” Mihai Viteazu – director
  75. Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” Cumpăna – director
  76. Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” Cumpăna – director adjunct
  77. Liceul Tehnologic „Nicolae Istrățoiu” Deleni – director
  78. Liceul Tehnologic „Nicolae Titulescu” Medgidia – director
  79. Liceul Tehnologic „Nicolae Titulescu” Medgidia – director adjunct
  80. Liceul Tehnologic „Pontica” Constanța – director
  81. Liceul Tehnologic „Pontica” Constanța – director adjunct
  82. Școala Profesională „Radu Prișcu” Dobromir – director
  83. Școala Profesională „Radu Prișcu” Dobromir – director adjunct
  84. Liceul Tehnologic „Tomis” Constanța – director
  85. Liceul Tehnologic „Tomis” Constanța – director adjunct
  86. Școala Profesională Ciobanu – director
  87. Liceul Tehnologic Cogealac – director
  88. Liceul Tehnologic Cogealac – director adjunct
  89. Liceul Tehnologic Crucea – director
  90. Liceul Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații Constanța – director
  91. Liceul Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații Constanța – director adjunct
  92. Liceul Tehnologic Independența – director
  93. Liceul Tehnologic Topraisar – director
  94. Liceul Tehnologic Topraisar – director adjunct
  95. Liceul Teoretic „Callatis” Mangalia – director
  96. Liceul Teoretic „Callatis” Mangalia – director adjunct
  97. Liceul Teoretic „Carmen Sylva” Eforie – director
  98. Liceul Teoretic „Carmen Sylva” Eforie – director adjunct
  99. Liceul Teoretic „Decebal” Constanța – director
  100. Liceul Teoretic „Decebal” Constanța – director adjunct
  101. Liceul Tehnologic „Emil Racoviță” Techirghiol – director
  102. Liceul Tehnologic „Emil Racoviță” Techirghiol – director adjunct
  103. Liceul Teoretic „George Călinescu” Constanța – director
  104. Liceul Teoretic „George Emil Palade” Constanța – director
  105. Liceul Teoretic „Ioan Cotovu” Hârșova – director
  106. Liceul Teoretic „Ioan Cotovu” Hârșova – director adjunct
  107. Liceul Teoretic „Lucian Blaga” Constanța – director
  108. Liceul Teoretic „Lucian Blaga” Constanța – director adjunct
  109. Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” Medgidia – director
  110. Liceul Teoretic „Ovidius” Constanța – director
  111. Liceul Teoretic „Ovidius” Constanța – director adjunct
  112. Liceul Teoretic „Traian” Constanța – director
  113. Liceul Teoretic „Traian” Constanța – director adjunct
  114. Liceul Teoretic „Anghel Saligny” Cernavodă – director
  115. Liceul Teoretic „Anghel Saligny” Cernavodă – director adjunct
  116. Liceul Tehnologic Băneasa – director
  117. Liceul Tehnologic Băneasa – director adjunct
  118. Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Mihail Kogălniceanu – director
  119. Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Mihail Kogălniceanu – director adjunct
  120. Liceul Teoretic Murfatlar – director
  121. Liceul Teoretic Murfatlar – director adjunct

Lasati un comentariu