Un copil în vârstă de 3 ani, dat dispărut în noaptea de joi spre vineri în zona localității Corbu, județul Constanța, a fost găsit în viață după aproximativ șapte ore de căutări.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, operațiunea a început în jurul orei 00:00, după ce autoritățile au fost sesizate cu privire la dispariția copilului în extravilanul localității.
La căutări au participat polițiști din cadrul IPJ Constanța, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră. Echipele au verificat peste 100 de hectare de teren, inclusiv zone agricole, pășuni, ferme și suprafețe industriale.
Pentru localizarea copilului au fost folosite echipe canine, drone și dispozitive cu termoviziune.
După aproximativ șapte ore de căutări, copilul a fost găsit la circa 1,5 kilometri de locuință. Potrivit polițiștilor, acesta era în viață, însă dezorientat.
Intervenția s-a desfășurat pe parcursul nopții, iar operațiunea de căutare a implicat zeci de membri ai structurilor de ordine publică și intervenție din județul Constanța.







