Ultimele stiri

Percheziții la Constanța. Jocuri de noroc fără licență, bani și recuzită ridicate de polițiști

Casino table scene with colorful poker chips piled on the left, red dice in a player's hand, and a glass with ice on the right. Sursă foto: Freepik.com

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, sub coordonarea Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat, la data de 5 mai, o percheziție domiciliară într-o locație din municipiul Constanța.

Acțiunea a fost declanșată în urma unei sesizări din oficiu, iar în timpul intervenției oamenii legii au constatat, în flagrant delict, desfășurarea ilegală de activități din domeniul jocurilor de noroc, fără licență sau autorizație, faptă prevăzută de O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc.

Din cercetările efectuate a reieșit că o femeie, în vârstă de 32 de ani, ar fi permis organizarea, în afara cadrului legal, a unui joc de tip rummy într-o cameră a unui spațiu comercial aparținând unei societăți care activează în domeniul jocurilor de noroc.

În interiorul locației, polițiștii au identificat cinci persoane care participau la joc, în jurul unei mese special amenajate pentru acest tip de activitate. În urma percheziției, au fost ridicate mai multe bunuri cu valoare probatorie, inclusiv masa de joc, piesele utilizate, precum și suma de 3.145 de lei, reprezentând aportul total al participanților.

La acțiune au participat și polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Serviciului Criminalistic.

Lasati un comentariu