Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Palas au fost sesizați, la data de 5 mai, în jurul orei 21.35, cu privire la faptul că o persoană ar fi fost lovită de tren în zona Medeea din municipiul Constanța.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o persoană care prezenta leziuni incompatibile cu viața. Inițial, aceasta nu a putut fi identificată.
Ulterior, în jurul orei 23.20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un tânăr, de 19 ani, ar fi părăsit domiciliul în mod voluntar, la aceeași dată, în jurul orei 19.00, fără a reveni până la momentul respectiv.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști a reieșit faptul că persoana decedată este aceeași cu cea plecată în mod voluntar de la domiciliu.
În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.




