Un bărbat de 24 de ani a fost reținut de polițiștii din Mangalia și ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile, într-un dosar penal în care este cercetat pentru furt în scop de folosință și conducere fără permis.
Potrivit polițiștilor, incidentul a avut loc la 2 octombrie. O femeie a sunat la 112 și a sesizat că, în timp ce se afla în localitatea 23 August, ar fi avut o discuție în contradictoriu cu concubinul său, iar acesta ar fi plecat cu autoturismul ei fără acordul său.
La scurt timp după sesizare, polițiștii l-au identificat pe bărbat în apropierea autoturismului, care era parcat pe o stradă din localitatea Moșneni.
Bărbatul nu avea permis și era recidivist
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Potrivit anchetatorilor, acesta se afla în stare de recidivă, după ce fusese condamnat anterior pentru aceeași infracțiune. După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Ulterior, acesta a fost prezentat procurorului de caz cu propunere de sesizare a instanței de judecată. Instanța a admis propunerea și a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile.
Cercetările în acest caz sunt coordonate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia.






