Ultimele stiri

Peste 1.800 de studenți au început noul an universitar la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”

Noul an universitar a început la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța, unde peste 1.800 de studenți civili și militari își continuă sau își încep pregătirea academică. 

Studenții sunt înscriși la cele 12 programe de studii de licență și masterat derulate de cele două facultăți ale Academiei Navale, dar și la cursurile postuniversitare și la specializarea Arhitectură Navală din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.

La cursuri participă și 36 de studenți străini, proveniți de la academii partenere din Lituania, Polonia, Belgia, Austria, Portugalia, Grecia și Bulgaria. Aceștia vor studia în primul semestru în cadrul programelor Erasmus+.

Festivitatea de deschidere a noului an universitar i-a reunit pe studenți, familiile acestora, cadre didactice și reprezentanți ai conducerii Academiei Navale. La eveniment au participat și reprezentanți ai Statului Major al Forțelor Navale și ai Statului Major al Apărării.

Pentru cei 612 studenți din anul I, începutul facultății vine cu emoții și cu o nouă etapă de pregătire. Pe parcursul celor patru ani de studiu, aceștia vor dobândi cunoștințele și experiența necesare pentru viitoarele cariere în structurile de Apărare și Ordine Publică, dar și în domeniul civil naval, fluvial și portuar. Noul an universitar vine astfel cu noi provocări și oportunități pentru viitorii ofițeri și ingineri formați la Constanța.

Lasati un comentariu