Ultimele stiri

Mașină dată în urmărire în Germania, găsită la Cernavodă

Sursa foto: IPJ Constanta

Un autoturism în valoare de aproximativ 60.000 de lei, căutat de autoritățile germane în vederea confiscării, a fost descoperit de polițiștii de frontieră constănțeni, în Cernavodă.

Descoperirea a fost făcută la data de 24 septembrie 2026, de polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cernavodă, în cooperare cu polițiști din cadrul Poliției Orașului Cernavodă.

În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că autoturismul figura în bazele de date ca bun căutat în vederea confiscării, alerta fiind introdusă de autoritățile din Germania. Mașina se afla în posesia unui cetățean român și a fost indisponibilizată la sediul instituției, pentru continuarea cercetărilor.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Lasati un comentariu