Ultimele stiri

UPDATE. Protestul oierilor continuă. Ameninţă că pleacă spre Valea Oltului şi Comarnic, la chemarea fermierilor din zonă, care se pregătesc să blocheze drumurile

Fermierii care au protestat marți în Piața Victoriei anunță că vor reveni miercuri, la ora 10.00, la Guvern, pentru a afla ce soluții au autoritățile la revendicările transmise. Aceștia spun că, dacă nu vor fi primiți de premier sau de un reprezentant al echipei sale, intenționează să plece din București și să se alăture unor fermieri din țară care amenință cu blocarea unor drumuri.

Ionică Sterp, unul dintre liderii crescătorilor de ovine, a declarat pentru News.ro că fermierii se vor prezenta la Guvern miercuri dimineață.

„Mă duc la ora 10.00 la Guvern, îl rog pe șeful Jandarmeriei să îi anunțe. Dacă nu se întâmplă nimic, plecăm spre Valea Oltului și Comarnic-Brașov, la chemarea fermierilor din zonă, care sunt dispuși să scoată combinele și tractoarele să blocheze drumurile. Noi ne alăturăm lor”, a declarat acesta.

Potrivit lui Sterp, aproximativ 100 de fermieri se mai aflau marți seară în zona Guvernului, iar alți agricultori erau așteptați să ajungă în Capitală. El a susținut că unii fermieri au fost opriți pe drum și nu au mai reușit să ajungă la București.

Liderul crescătorilor de ovine a mai afirmat că o parte dintre protestatarii rămași în Capitală și-au petrecut noaptea în parcările din apropiere, după ce, în jurul orei 23.00, jandarmii le-ar fi cerut să părăsească zona Guvernului.

Protestul de marți din Piața Victoriei a degenerat în violențe, după ce mai multe persoane au atacat jandarmii și au provocat distrugeri.

UPDATE 10:44. Reprezentanții crescătorilor de animale aflați la protest în Piața Victoriei au fost chemați la Palatul Cotroceni pentru a discuta lista de măsuri și revendicări depuse de fermieri.

Lasati un comentariu