PSD va merge la consultările de la Palatul Cotroceni cu propunerea ca Sorin Grindeanu să fie desemnat prim-ministru, a declarat marți senatorul social-democrat Daniel Zamfir. Potrivit acestuia, partidul ia în calcul fie un guvern minoritar PSD, fie un Executiv construit în jurul formațiunii, cu premier social-democrat.
Daniel Zamfir a precizat că PSD și-a stabilit deja poziția pe care o va prezenta la consultările cu președintele României.
„Partidul Social-Democrat şi-a exprimat foarte clar poziţia pe care o va avea la negocierile de la Cotroceni. PSD va merge cu propunerea Sorin Grindeanu prim-ministru, sau un guvern minoritar PSD, sau guvern în jurul PSD”, a declarat senatorul.
Social-democrații resping însă alte formule de guvernare, precum un Executiv național sau unul tehnocrat.
„Asta nu înseamnă că acceptă orice altă formulă de tip guvern naţional sau guvern tehnocrat”, a afirmat Zamfir.
Senatorul PSD a făcut referire și la negocierile de acum patru luni, când, potrivit acestuia, social-democrații ar fi acceptat varianta unui guvern tehnocrat propusă în contextul respectiv, dar aceasta nu s-ar fi concretizat.
„Haideţi să nu reluăm aceeaşi discuţie de acum patru luni. Exact acum patru luni, domnul Ilie Bolojan a avut pe masă acea propunere pe care şi noi am acceptat-o cu un guvern tehnocrat. Din motivele ştiute doar de domnia sa, a refuzat această propunere”, a spus Daniel Zamfir.
În ceea ce privește posibilitatea ca viitorul premier să fie o persoană independentă, dar să formeze un guvern în jurul PSD, senatorul consideră că această variantă nu mai este de actualitate.
„S-a cam răsuflat. Nu cred că mai suntem în situaţia în care un premier independent să poată să facă acest lucru”, a declarat Zamfir.
El a reiterat că PSD este dispus să susțină un guvern minoritar condus de un premier social-democrat sau un Executiv în care să intre și alte formațiuni politice, dar cu funcția de prim-ministru revenind PSD.
„Putem, evident, am spus, guvern minoritar cu prim-ministru PSD şi sigur guvern în jurul PSD, în sensul în care primul ministru să vină de la PSD şi în componenţa guvernului să intre şi alte formaţiuni politice”, a mai spus Daniel Zamfir.






