Ultimele stiri

Constanța și alte județe, sub cod galben de instabilitate atmosferică și averse torențiale însemnate cantitativ

Rain-speckled windshield view of a congested highway with blurred tail lights in gray weather behind cars ahead on a bridge or overpass Sursă foto: Freepik.com

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică şi averse torenţiale însemnate cantitativ în cea mai mare parte a Transilvaniei şi Munteniei, sud-vestul Moldovei, Dobrogea, Carpaţii Meridionali şi Orientali.

Constanța și alte județe, sub cod galben de instabilitate atmosferică și averse torențiale însemnate cantitativ

Potrivit sursei citate, în aceste zone vor fi, pe parcursul zilei de joi şi până în noaptea de joi spre vineri, la ora 1.00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului, izolat vijelii, cu rafale de 50…70 km/h şi grindină de mici şi medii dimensiuni, de până la 4 centimetri.

În intervale scurte de timp de până la trei ore şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi pe arii restrânse de peste 30…50 l/mp.

Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse şi în restul teritoriului.

Pentru ziua de vineri, meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de vânt pentru Dobrogea, estul Munteniei şi sud-estul Moldovei, unde vor fi rafale de până la 70 km/h.

Constanța și alte județe, sub cod galben de instabilitate atmosferică și averse torențiale însemnate cantitativ

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj inclusiv prin avertizări pentru fenomene severe imediate, adaugă sursa citată.

Lasati un comentariu