Ultimele stiri

Constanța continuă să simtă „Ritmul Verii”. Trei seri de spectacole gratuite, săptămâna aceasta

Serile de vară la Constanța vin cu noi întâlniri cu muzica și spectacolele în aer liber. În această săptămână, „Ritmul Verii” ajunge în Piața Ovidiu, pe Faleza Cazinoului și în Parcul Arheologic.

Joi, 20 august, de la ora 19:30, Avidum Quartet va susține recitalul „Eleganță Muzicală – Muzică de cameră” în Piața Ovidiu.

O seară în care muzica de cameră se întâlnește cu atmosfera specială a centrului istoric, într-unul dintre cele mai cunoscute locuri din Constanța.

Vineri, 21 august, de la ora 19:30, Faleza Cazinoului va găzdui recitalul „Bijuterii Clasice”, susținut de Alexia Luchian – flaut și Andrada Ștefan – pianină.

Publicul este invitat să se bucure de muzică într-un decor aparte, la malul mării, într-o seară de vară petrecută în aer liber.

Duminică, 23 august, de la ora 19:00, Parcul Arheologic se transformă într-un loc al poveștilor și al imaginației. Trupa „Suflețel” aduce „Parada Magiei Urbane”, un spectacol cu păpuși, mascote, parade și personaje, pregătit pentru cei mici și familiile lor.

Va fi o seară în care copiii se pot întâlni cu personaje îndrăgite și se pot bucura de un spectacol colorat, într-un spațiu potrivit pentru o ieșire în familie.

Toate evenimentele sunt gratuite.

Lasati un comentariu