O nouă țintă aeriană a fost detectată joi dimineață în apropierea frontierei fluviale dintre România și Ucraina, iar autoritățile au emis un nou mesaj RO-Alert pentru nordul județului Tulcea.
Potrivit Ministerului Apărării Naționale, sistemele radar au identificat ținta la ora 09:02. Pentru monitorizarea situației, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, de la Baza 86 Aeriană Borcea, au fost ridicate de la sol la ora 09:20.
În urma detectării țintei, Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, iar la ora 09:13 a fost transmis un mesaj RO-Alert către populația din nordul județului Tulcea.
”Două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, din cadrul Bazei 86 Aeriene Borcea, au fost ridicate de la sol la ora 9.20 pentru monitorizarea situaţiei. Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din judeţul Tulcea, care a transmis un mesaj RO-Alert începând cu ora 09:13”, au transmis reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale.
ISU Tulcea le-a recomandat oamenilor să își păstreze calmul și să nu intre în panică. Persoanele care se simt în pericol sunt sfătuite să apeleze numărul unic de urgență 112.
”În jurul orei 09:13, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a transmis un mesaj RO-ALERT pentru zona de nord a judeţului Tulcea, în baza informaţiilor şi solicitărilor primite de la structurile abilitate responsabile cu monitorizarea securităţii spaţiului aerian. Recomandăm cetăţenilor să îşi păstreze calmul şi să nu intre în panică. În cazul în care se simt în pericol, să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112”, au precizat reprezentanţii ISU Tulcea.
Noua alertă vine după incidentul din cursul nopții, când alte ținte aeriene au fost detectate în apropierea frontierei, iar o dronă a pătruns temporar în spațiul aerian românesc.







