Polițiștii constănțeni au depistat, în ultimele două zile, mai mulți conducători de vehicule care au încălcat legislația rutieră. Printre aceștia se află persoane care au condus fără permis, cu dreptul de a conduce suspendat, dar și un șofer depistat sub influența alcoolului.
Cel mai recent caz a fost înregistrat în dimineața zilei de 12 august. În jurul orei 4.20, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au identificat, pe șoseaua Națională din orașul Ovidiu, un bărbat de 51 de ani care conducea un autoturism, deși avea suspendat dreptul de a conduce.
Un alt caz a fost constatat în seara zilei de 11 august, în jurul orei 18.50. Polițiștii din cadrul Poliției orașului Năvodari au oprit, pe strada Principală din localitatea Corbu, un bărbat de 48 de ani care conducea un moped neînregistrat. În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Tot fără permis și la volanul unui moped neînregistrat a fost depistat și un tânăr de 18 ani. Acesta a fost identificat de polițiștii din cadrul Poliției orașului Negru Vodă, în jurul orei 11.40, pe strada Pietrei din localitatea Plopeni.
În aceeași zi, în jurul orei 10.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Ordine și Siguranță Publică au identificat, pe strada Pelicanului din Cumpăna, un tânăr de 26 de ani care conducea un autoturism, deși avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce.
Un caz de conducere sub influența alcoolului a fost înregistrat în jurul orei 9.00, pe DN39A. Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat de 62 de ani care conducea un autoturism și care ar fi fost sub influența alcoolului.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În toate cele cinci situații, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele.







