Ultimele stiri

Ultima barjă a fost încărcată. Operațiunea de scufundare, amânată diu nou!

Operațiunile pentru menținerea unui nivel minim al Dunării în zona Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă intră într-o nouă etapă. Ultima barjă a fost încărcată joi, iar următoarea etapă este scufundarea controlată a acestora. Barjele vor fi scufundate una câte una, printr-un proces de inundare controlată, desfășurat în condiții de maximă siguranță. Potrivit informațiilor transmise, scufundarea unei singure barje va dura aproximativ trei-patru ore.

 

Operațiunea care ca scop obținerea unor centimetri suplimentari de apă, astfel încât să fie menținute nivelurile minime necesare în dreptul Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, a fost amânată pentru vineri!

Intervenția are loc în contextul în care Dunărea continuă să înregistreze valori extrem de scăzute. Debitul fluviului la intrarea în România a ajuns la aproximativ 1.400 de metri cubi pe secundă, atingând un nou minim istoric.

Potrivit prognozelor, debitul se va menține la aceste valori pe parcursul întregii săptămâni, urmând să intre într-o perioadă de staționare.

Dunărea continuă să scadă la Cernavodă

Situația este dificilă și în zona Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut cu încă 2 centimetri de miercuri până joi, iar tendința descendentă este estimată să continue în perioada imediat următoare. Joi, nivelul Dunării la Cernavodă este de -216 centimetri.

Conform prognozei reactualizate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, nivelul ar urma să ajungă la -230 de centimetri în data de 13 august. În aceste condiții, operațiunile de scufundare a barjelor sunt menite să contribuie la menținerea unui nivel minim de apă în zona centralei și la asigurarea condițiilor necesare pentru funcționarea acesteia. Fiecare barjă va fi scufundată separat, iar întreaga operațiune va fi realizată controlat, cu respectarea măsurilor de siguranță.

Lasati un comentariu