Ultimele stiri

Misiune Medevac în Portul Constanța. Un marinar turc a fost preluat de nava SAR ARTEMIS

Sursă foto: Facebook.com

Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) a desfășurat, marți după-amiază, o misiune de evacuare medicală (Medevac) în Portul Constanța, pentru preluarea unui membru al echipajului unei nave comerciale care avea nevoie de îngrijiri medicale.

Potrivit reprezentanților ARSVOM, solicitarea a fost primită la ora 16:20 din partea Centrului Maritim de Coordonare (MRCC). Pacientul, un cetățean turc, făcea parte din echipajul navei LIDER PRESTIJ, sub pavilion Camerun, aflată la ancoră în zona 1 de ancoraj a Portului Constanța.

La doar două minute de la primirea solicitării, respectiv la ora 16:22, nava SAR ARTEMIS a plecat spre poziția indicată pentru efectuarea intervenției. La ora 16:52, echipajul a ajuns la nava comercială și a preluat pacientul, care era cooperant, transportându-l către dana de pasageri din Portul Constanța.

Misiunea s-a încheiat la ora 17:26, când marinarul a fost predat în siguranță echipajului Serviciului de Ambulanță, pentru evaluare și îngrijiri medicale de specialitate. Reprezentanții ARSVOM au felicitat echipajul navei SAR ARTEMIS pentru promptitudinea și profesionalismul de care a dat dovadă în desfășurarea intervenției.

Lasati un comentariu