Ultimele stiri

Atenție, șoferi: condiții periculoase pe șosele din județul Constanța din cauza ceții

Sursă foto: stiridecluj.ro

Centrul Infotrafic al Poliției Române a anunțat miercuri seara că pe arterele rutiere din județele Argeș, Constanța, Tulcea, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt și Galați se circulă în condiții de ceață densă, iar vizibilitatea este redusă în anumite zone chiar sub 50 de metri.

Autoritățile atrag atenția că fenomenul, combinat cu temperaturile scăzute, poate favoriza formarea ghețușului, crescând riscul de accidente.

Recomandări pentru șoferi:

  • Reduceți viteza și adaptați-o la condițiile de drum;
  • Păstrați o distanță mai mare între autovehicule;
  • Evitați depășirile riscante;
  • Nu opriți pe carosabil, pe benzile de rulare sau pe banda de urgență de pe autostrăzi.

Sfaturi pentru pietoni:

  • Evitați să circulați pe partea carosabilă pe timpul nopții;
  • Fiți precauți în condiții de vizibilitate redusă din cauza ceții.

Poliția Română recomandă prudență maximă și respectarea regulilor de circulație pentru prevenirea accidentelor.

Lasati un comentariu