Ultimele stiri

GREVĂ GENERALĂ ÎN SĂNĂTATE. Cseke Attila: Am primit asigurări că veniturile angajaţilor din sistemul medical nu vor scădea

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat marți că angajații din sistemul medical nu vor avea salarii mai mici odată cu aplicarea viitoarei Legi a salarizării unitare, potrivit informațiilor primite de la Ministerul Muncii. În același timp, oficialul a recunoscut că proiectul are șanse reduse să fie adoptat în Parlament într-un termen scurt.

Declarațiile vin în contextul în care Federația SANITAS a declanșat greva generală pe termen nelimitat, nemulțumită de prevederile proiectului de lege și de lipsa dialogului social.

Cseke Attila a subliniat că Ministerul Sănătății nu este inițiatorul Legii salarizării unitare, rol care aparține Ministerului Muncii. Potrivit acestuia, proiectul privește întregul sistem bugetar, nu doar domeniul sanitar.

„Am transmis Ministerului Muncii toate observațiile și problemele identificate din perspectiva sistemului medical. O mare parte dintre acestea au fost deja soluționate”, a precizat ministrul, într-o intervenție la Digi24.

Referitor la temerile exprimate de sindicaliști, care susțin că unii angajați ar putea pierde între 600 și 700 de lei din salariu, Cseke Attila a afirmat că a primit asigurări că veniturile nu vor fi diminuate.

Potrivit explicațiilor sale, aproximativ 80% dintre salariați ar urma să beneficieze de creșteri salariale, iar pentru restul de 20% este prevăzut un mecanism de compensare, astfel încât veniturile actuale să fie menținute până în anul 2031.

Ministrul a vorbit și despre memorandumul prin care Ministerul Sănătății propune deblocarea a 7.800 de posturi din sistem. Documentul se află în circuitul de avizare interministerial și urmează să fie aprobat de Guvern. După adoptare, fiecare spital va primi numărul de posturi ce pot fi scoase la concurs, prioritate urmând să aibă unitățile care tratează cazuri medicale complexe.

În ceea ce privește conflictul de muncă, Cseke Attila a spus că ministerul continuă dialogul cu sindicatele și speră ca greva să se încheie cât mai curând, astfel încât activitatea medicală să revină la normal.

Totodată, în calitate de parlamentar UDMR, ministrul s-a declarat rezervat în privința adoptării rapide a Legii salarizării unitare. El a apreciat că, în forma actuală, proiectul nu beneficiază de o majoritate parlamentară.

„Astăzi nu există o majoritate pentru această lege. Dacă, în urma discuțiilor tehnice și politice, se va ajunge la o variantă acceptată de toate părțile, proiectul poate merge mai departe. În caz contrar, va trebui abandonat”, a afirmat Cseke Attila.

Deși adoptarea legii până la sfârșitul lunii august reprezintă un obiectiv asumat prin PNRR, ministrul consideră că atingerea acestui termen depinde exclusiv de formarea unei majorități parlamentare care, în prezent, nu există.

Lasati un comentariu