O dronă de tip Gheran-2 (Shahed-136) a căzut și a explodat în noaptea de duminică spre luni în apropierea satului Copanca, din raionul Căușeni, în sudul Republicii Moldova. Potrivit autorităților de la Chișinău, aparatul de zbor a pătruns în spațiul aerian moldovean în contextul atacurilor lansate de Rusia asupra regiunii Odesa.
Un nou incident de securitate a avut loc în Republica Moldova, după ce o dronă de tip Gheran-2 (Shahed-136) s-a prăbușit și a explodat la periferia localității Copanca, din raionul Căușeni, aflată la mai puțin de 100 de kilometri de Chișinău.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției, apelul la Serviciul 112 a fost primit în jurul orei 01:03, după ce un aparat de zbor de mici dimensiuni s-a prăbușit și a provocat un incendiu la impactul cu solul. La fața locului au intervenit polițiști și pompieri, iar zona a fost imediat izolată.
Din primele informații, incidentul nu s-a soldat cu victime, iar autoritățile desfășoară cercetări pentru a stabili toate circumstanțele producerii acestuia.
Ministerul Apărării de la Chișinău a precizat că, potrivit evaluărilor preliminare, drona a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova în timpul atacurilor aeriene lansate de Federația Rusă asupra regiunii Odesa din Ucraina.
La rândul său, Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a condamnat incidentul, calificându-l drept „o încălcare gravă și inacceptabilă” a spațiului aerian național.
„Acest nou incident confirmă încă o dată că războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei generează riscuri directe la adresa securității cetățenilor noștri și a întregii regiuni”, a transmis instituția.
Autoritățile moldovene au anunțat că vor continua cooperarea cu partenerii internaționali pentru consolidarea securității și a capacității de răspuns în fața unor astfel de amenințări.
De la începutul războiului din Ucraina, mai multe drone și fragmente de aparate de zbor au ajuns pe teritoriul Republicii Moldova. În acest context, autoritățile le recomandă cetățenilor să nu se apropie de obiectele suspecte, să păstreze o distanță de cel puțin 500 de metri și să anunțe imediat Serviciul 112, fără a încerca să le atingă sau să le mute, deoarece acestea pot conține componente explozive.







