Ultimele stiri

Constanța: Profesorii susțin marți proba scrisă a examenului de definitivat

Sursă foto: Freepik.com

Cadrele didactice din județul Constanța înscrise la examenul național pentru definitivare în învățământ vor susține marți, 14 iulie, proba scrisă, etapă esențială pentru obținerea definitivării în cariera didactică.

Potrivit Ministerului Educației, accesul candidaților în centrul de examen se va face între orele 07:30 și 08:00, pe baza unui act de identitate valabil. Proba începe la ora 09:00 și are o durată de patru ore.

În județul Constanța, examenul se va desfășura la Școala Gimnazială nr. 16 „Marin Ionescu Dobrogianu”, unde sunt programați candidații care au îndeplinit condițiile necesare pentru susținerea probei scrise. Inspectoratul Școlar Județean Constanța a publicat lista candidaților admiși, repartizarea pe săli și procedura de desfășurare a examenului.

Lucrările vor fi evaluate în format digital, în centre constituite la nivel național, în funcție de disciplinele de examen.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 21 iulie, atât în centrele de examen, cât și pe platforma dedicată examenului de definitivat.

Lasati un comentariu