Ultimele stiri

Noi alerte meteo! Constanța și alte județe, sub cod galben de instabilitate atmosferică și ploi însemnate cantitativ până luni seară

Sursă foto: psnews.ro

Meteorologii au actualizat, duminică, prognoza şi anunţă vijelii, descărcări electrice şi grindină, până luni seară, în mai multe zone ale ţării.

ANM a emis, duminică, trei noi avertizări cod galben.

Prima vizează ziua de duminică, intervalul orar 10.00 – 18.00.

Duminică (12 iulie) vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în sudul Banatului, cea mai mare parte a Olteniei, nordul Munteniei, sudul Transilvaniei şi vestul Moldovei. Aceasta se va manifesta prin perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50…70 km/h) şi pe arii restrânse vijelii şi grindină de mici şi medii dimensiuni (1…3 cm).

Potrivit sursei citate, în intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 15…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp.

Manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor fi duminică (12 iulie) izolat şi în restul teritoriului.

Noi alerte meteo! Constanța și alte județe, sub cod galben de instabilitate atmosferică și ploi însemnate cantitativ până luni seară

Ulterior, duminică, de la ora 18.00, până luni, la ora 10.00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi a Moldovei, precum şi în sud-estul Olteniei şi al Transilvaniei.

„Aceasta se va manifesta prin perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50…70 km/h) şi pe arii restrânse vijelii şi grindină de mici şi medii dimensiuni (1…3 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 15…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp”, transmit meteorologii.

Manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor fi izolat şi în restul Olteniei şi al Transilvaniei.

Noi alerte meteo! Constanța și alte județe, sub cod galben de instabilitate atmosferică și ploi însemnate cantitativ până luni seară

Luni, în intervalul 10.00 – 22.00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, precum şi în estul şi sud-estul Transilvaniei.

„Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50…70 km/h) şi pe arii restrânse vijelii şi grindină de mici şi medii dimensiuni (1…3 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 15…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp”, transmite ANM.

Manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor fi luni (13 iulie) izolat şi în restul teritoriului, marţi şi miercuri cu precădere în jumătatea estică, apoi în majoritatea zonelor.

Noi alerte meteo! Constanța și alte județe, sub cod galben de instabilitate atmosferică și ploi însemnate cantitativ până luni seară

Lasati un comentariu