Un șofer, în vârstă de 40 de ani, din Constanța s-a ales cu o amendă usturătoare și cu permisul suspendat, după ce a trecut pe culoarea roșie a semaforului pe bulevardul Aurel Vlaicu, ignorând pietonii care traversau regulamentar.
Potrivit Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, incidentul a avut loc pe bulevardul Aurel Vlaicu, una dintre cele mai circulate artere din oraș, chiar în apropierea sediului instituției. Oprit pentru verificări și chemat să ofere explicații, conducătorul auto a încercat inițial să se sustragă răspunderii, susținând că la volan s-ar fi aflat, de fapt, mama sa, o femeie în vârstă de aproape 70 de ani.
Explicația nu i-a convins însă pe polițiști, iar după ce a încercat să câștige timp apelând la clasicul telefon către avocat, șoferul și-a „recăpătat” memoria și a recunoscut că el se afla la volan în momentul comiterii abaterii.
Pentru gestul său, bărbatul a fost sancționat cu o amendă în valoare de 2.025 de lei, iar permisul de conducere i-a fost suspendat pentru o perioadă de 90 de zile. Astfel, pentru următoarele trei luni, șoferul va avea suficient timp să reflecteze la regulile de circulație, dar din postura de pieton. Reprezentanții poliției au transmis, într-o notă ironică, că pentru plimbările pe jos avocatul nu este necesar.






