Constanța găzduiește în weekendul 23–24 mai 2026 o serie de evenimente dedicate Zilei Naționale a Armânilor, menite să promoveze tradițiile, cultura și identitatea comunității armânești, dar și dialogul intercultural.
Manifestările se vor desfășura în mai multe zone ale orașului, principalul punct de atracție fiind Bulevardul Tomis pietonal. Aici va fi amenajată o scenă în zona Sălii Sporturilor, unde sâmbătă, de la ora 16:00, artiști și ansambluri ale Comunității Armânilor vor susține spectacole de muzică și dans tradițional.
Programul artistic va continua după ora 19:00 pe alte trei scene amplasate de-a lungul bulevardului, iar evenimentele vor continua și duminică, 24 mai, începând cu ora 18:00.
Pe întreaga zonă pietonală a bulevardului Tomis, vizitatorii vor putea descoperi expoziții dedicate unor personalități de origine armânească, prezentate pe șevaleturi amplasate în aer liber.
La intrarea în Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” va putea fi vizitată expoziția „AGAPI”, semnată de Kira Hagi. În aceeași zonă vor fi amenajate căsuțe tradiționale armânești și un spațiu special pentru fotografii cu tematică specifică acestei comunități.
Evenimentele includ și momente oficiale, discursuri susținute de reprezentanți ai comunității și ai administrației locale, dedicate contribuției armânilor la dezvoltarea orașului Constanța. De asemenea, duminică va avea loc o slujbă religioasă oficiată în limba armână, la Biserica „Sfântul Gheorghe” din cartierul Palas.
În cadrul manifestărilor vor fi promovate și mai multe campanii comunitare. Una dintre acestea vizează introducerea cursurilor de limbă și tradiții armânești în școli, printr-un parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța. O altă inițiativă urmărește identificarea și implicarea armânilor din întreaga țară în activitățile comunității.
Totodată, va fi marcat și „Centenarul Cadrilaterului”, la 100 de ani de la deportarea armânilor în Cadrilater, episod istoric început în octombrie 1925.
Organizatorii spun că evenimentele din acest weekend reprezintă o oportunitate de promovare a patrimoniului cultural armânesc și de apropiere între comunități prin artă, tradiție și istorie.





