O familie din Constanța, care și-a pierdut copilul în circumstanțe dramatice, trece printr-o nouă încercare. Părinții unei fetițe de doar 6 ani, care a murit în luna februarie a acestui an după o operație de apendicită, au primit o somație prin care li se cere să returneze suma de 292 de lei, reprezentând alocația de stat aferentă ultimei luni de viață a copilului.
Cazul a stârnit revoltă și indignare, având în vedere contextul tragic în care micuța și-a pierdut viața. Fetița ajunsese în moarte cerebrală după intervenția chirurgicală efectuată la Spitalul Județean Constanța și a decedat ulterior la un spital din București, în luna februarie.
Potrivit familiei, notificarea a fost transmisă de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Constanța, care solicită restituirea banilor acordați pentru luna în care copilul se afla internat și lupta pentru supraviețuire.
Avocatul familiei, Ghiulfer Aisun Ismail, a explicat că certificatul de deces a fost emis în februarie, însă pe document este menționată o dată a decesului asimilată lunii ianuarie, deși copilul a continuat să respire până în februarie.
Familia s-a trezit cu o cerere de restituire din partea AJPIS Constanța cu alocația copilașei pentru o lună. Certificatul de deces este eliberat în februarie. Pe certificat scrie într-adevăr că data decesului asimilată este în ianuarie, dar copilul efectiv respira în luna februarie până a murit, a declarat avocatul.
Acesta a subliniat că părinții au suportat cheltuieli uriașe în perioada în care au sperat că fetița lor va supraviețui, iar solicitarea de restituire a alocației reprezintă o nouă lovitură pentru o familie deja devastată.
În același timp, anchetele privind acest caz continuă, la fel ca și în situația băiețelului de doi ani și jumătate, Denis, care a murit după o intervenție chirurgicală realizată tot la Spitalul Județean Constanța. În ambele cazuri, familiile au cerut verificări amănunțite privind modul în care au fost îngrijiți copiii și eventualele responsabilități medicale.




