Ministrul Transporturilor, Radu Miruță, a anunțat că a respins bugetele de venituri și cheltuieli propuse pentru CFR Călători și CFR SA, susținând că documentele prezentate oficializau creșterea pierderilor și a datoriilor.
Într-o postare publicată pe Facebook, ministrul a precizat că a cerut refacerea bugetelor pe baza unor măsuri clare și verificabile de reducere a cheltuielilor.
Mi s-a cerut să aprob un buget care oficializa pierderi mai mari și datorii mai mari. Am refuzat. Am cerut refacerea bugetului pe baza unui plan real, măsurabil și verificabil de reducere a cheltuielilor, astfel încât 2026 să însemne mai puține pierderi, nu mai multe, a transmis Radu Miruță.
Potrivit acestuia, în proiectul de buget al CFR Călători ar fi fost incluse la categoria „alte venituri” aproximativ 785 de milioane de lei reprezentând subvenții estimate de la stat, deși aceste sume nu ar fi aprobate în bugetul de stat.
Ministrul susține că, prin includerea acestor fonduri fără acoperire bugetară, pierderile companiei apăreau artificial drept profit.
Au fost trecuți în buget bani inexistenți, iar astfel, pe hârtie, pierderea companiei era transformată în profit, a afirmat acesta.
Radu Miruță a criticat și modul de calcul folosit pentru estimarea subvențiilor, susținând că a fost utilizat tariful maxim permis de lege, deși statul nu este obligat să acorde întotdeauna nivelul maxim al compensațiilor.
Ministrul a anunțat că a solicitat: eliminarea sumelor fără acoperire bugetară; fundamentarea bugetului exclusiv pe venituri reale și aprobate; elaborarea unui plan concret de eficientizare și reducere a pierderilor.
În ceea ce privește CFR SA, ministrul a declarat că proiectul de buget pentru 2026 prevedea o majorare a pierderilor cu aproape 33%, echivalentul a aproximativ 700 de milioane de lei.
La finalul mesajului, Radu Miruță a făcut referire și la condițiile oferite călătorilor din trenurile românești.
An de an, miliarde de lei din banii publici merg către sistemul feroviar românesc. Problema este că, de prea multe ori, acești bani par să intre într-o sită: torni constant, dar rezultatele se văd prea puțin, a transmis ministrul.




