Ultimele stiri

Republica Moldova începe reforma administrației locale. Sute de primării vizate de comasare

Front of a large government building with steps, flagpoles, and manicured trees in front of it in an urban plaza.

Republica Moldova a demarat un amplu proces de reformă a administrației publice locale, în contextul în care majoritatea unităților administrative sunt considerate prea mici pentru a asigura servicii publice eficiente. Potrivit datelor prezentate de autorități, 87% dintre primăriile din țară administrează sub 3.000 de locuitori, ceea ce ridică probleme legate de bugetele insuficiente și capacitatea redusă de a implementa proiecte de dezvoltare locală.

Președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, a declarat că reforma nu mai poate fi amânată și că anul 2026 reprezintă o oportunitate importantă, în lipsa unui scrutin electoral. Acesta a încurajat autoritățile locale să participe la procesul de comasare voluntară, subliniind și existența unor stimulente financiare.

„O primărie cu 400 sau 500 de cetățeni nu poate oferi servicii publice de calitate. Ucrainenii au făcut comasarea. Haideți să fim maturi și să luăm decizia acum”, a afirmat Igor Grosu, potrivit Radio Chișinău.

Oficialul a precizat că procesul de reformă ar urma să fie finalizat până în septembrie 2026, iar decizia finală să fie adoptată cel târziu în octombrie același an, înainte de pregătirea alegerilor locale din 2027.

Și secretarul general adjunct al Guvernului, Alexandru Iacub, a susținut necesitatea reformei, avertizând că lipsa acesteia ar putea duce la depopularea satelor și stagnarea dezvoltării locale.

Reforma administrației publice locale nu mai poate fi amânată dacă dorim să salvăm satele noastre, a declarat acesta, subliniind că multe primării nu dispun de resurse suficiente pentru investiții.

Un exemplu de implementare a procesului de comasare vine din raionul Ungheni, unde mai multe primării au decis să se unească pentru a forma entități administrative mai puternice. Printre acestea se numără municipiul Ungheni și alte localități din zonă, care vor funcționa în cadrul unei structuri comune, vizând îmbunătățirea nivelului de trai al populației.

Autoritățile de la Chișinău susțin că procesul de comasare voluntară este deja în desfășurare la nivel național, cu sute de inițiative aflate în diferite etape de implementare.

Lasati un comentariu