Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de marţi, de la ora 10.00, până joi, la aceeaşi oră, aceasta vizând o răcire accentuată şi lapoviţă şi ninsoare pe crestele montane.
Astfel, marţi valorile de temperatură vor scădea accentuat în vestul şi în nord-vestul ţării, apoi şi în restul teritoriului, astfel încât vremea va deveni mai rece decât în mod obişnuit pentru această perioadă. La munte, în zona de creastă, vor fi precipitaţii şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
Totodată, a fost emisă o atenţionare Cod galben privind intensificări ale vântului, vijelii, grindină, averse torenţiale, descărcări electrice, valabilă marţi, între orele 10.00 şi 22.00, în aproape toată ţara.
În Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Moldovei şi în zona de munte, vremea va fi instabilă. Vor fi intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii (rafale de 50…60 km/h şi izolat de 70…90 km/h), grindină şi averse torenţiale însoţite de descărcări electrice. În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15…20 l/mp şi izolat de 30…40 l/mp.
O altă atenţionare Cod galben, vizând intensificări ale vântului, va fi în vigoare de marţi, de la ora 22.00, până miercuri, la ora 10.00, în judeţele Bihor, Cluj, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Ilfov, în municipiul Bucureşti şi în cea mai mare parte a judeţelor Dâmboviţa şi Argeş.
În Crişana, Banat, Oltenia, vestul, centrul şi sudul Munteniei, sudul Dobrogei şi vestul Transilvaniei vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50…70 km/h şi izolat de 80 km/h”, au arătat meteorologii.
Un alt Cod galben va fi în vigoare miercuri, între orele 10.00 şi 22.00, şi vizează tot intensificări ale vântului, în judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi în municipiul Bucureşti.
În Oltenia, vestul şi sudul Munteniei şi sudul Dobrogei, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50…70 km/h şi izolat de 80 km/h”, a arătat ANM.




