Ultimele stiri

Încă o crimă șocantă. Fată de 18 ani, ucisă cu sânge rece – individul fusese eliberat condiționat pentru o altă crimă

Young woman standing in a bright yellow canola field, smiling at camera (collage left). On the right, a man sits on the ground with a muddy hoodie, surrounded by people.

Crima care a șocat județul Bihor scoate la iveală detalii cutremurătoare despre trecutul suspectului și ultimele clipe din viața unei eleve de doar 18 ani. Bărbatul acuzat că a ucis-o pe Alicia, o adolescentă aflată în practică la o fermă de capre, și-a recunoscut fapta imediat după ce a fost prins de polițiști, la capătul unei ample operațiuni de căutare care a durat aproximativ șase ore.

Suspectul, un bărbat în vârstă de 39 de ani, lucra ca cioban la ferma unde tânăra făcea practică școlară. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi dezvoltat o obsesie față de adolescentă, iar refuzul fetei ar fi declanșat atacul. În fața jurnaliștilor, bărbatul a declarat că a acționat „din gelozie” și a susținut că nu a intenționat să o ucidă.

„N-am vrut. Din gelozie. Îmi pare rău”, a spus acesta înainte de a fi dus în fața instanței.

Prins într-un lan de rapiță, cu ajutorul unui elicopter cu termoviziune

După comiterea crimei, suspectul a fugit și s-a ascuns într-un lan de rapiță aflat la aproximativ un kilometru de locul unde a fost găsit trupul fetei. Peste 150 de polițiști și jandarmi au participat la operațiunea de căutare, sprijiniți de un elicopter dotat cu cameră cu termoviziune.

Bărbatul a fost localizat vineri seara, încercuit de forțele de ordine și imobilizat la pământ. În momentul capturării, avea hainele pătate de sânge, iar în apropierea locului unde se ascundea a fost găsit și cuțitul folosit în atac.

Anchetatorii au observat și o rană în zona gâtului, motiv pentru care nu exclud ipoteza unei tentative de suicid înainte de prindere.

Reconstituire și arest preventiv

Sâmbătă, suspectul a fost dus la locul crimei pentru reconstituire, purtând un bandaj în jurul gâtului și același tricou pătat de sânge pe care îl avea la momentul capturării. Ulterior, acesta a fost prezentat Tribunalului Bihor, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit soluției publicate de instanță, bărbatul este cercetat pentru omor calificat.

Părinții victimei cer explicații

Durerea familiei este uriașă. Mama Aliciei își strânge în brațe perna fiicei sale, în timp ce tatăl fetei acuză că nimeni de la fermă nu i-a avertizat că angajatul manifesta un interes nepotrivit față de adolescentă.

Dacă băiatul ăla s-a dat la ea, trebuiau să observe și să ne anunțe. Noi n-am știut nimic. Dacă știam, nu o mai lăsam la practică”, a declarat tatăl victimei.

Alicia era elevă în clasa a XII-a la un liceu agricol și era descrisă de apropiați drept o fată serioasă și silitoare.

Un trecut violent ignorat

Cazul ridică semne de întrebare și în legătură cu trecutul suspectului. În 2010, acesta a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru tâlhărie urmată de moartea victimei, după ce a ucis un bătrân. Cu toate acestea, a fost eliberat condiționat în aprilie 2025, după aproximativ 16 ani petrecuți în detenție.

Magistrații care au decis eliberarea au considerat atunci că bărbatul s-a reeducat și poate fi reintegrat în societate.

Ancheta continuă pentru stabilirea exactă a circumstanțelor în care s-a produs tragedia.

Lasati un comentariu