Ultimele stiri

Constănțeni, un elev olimpic are nevoie de ajutorul vostru! Visul lui Ștefan Patrichi este să învețe la una dintre cele mai prestigioase universități tehnice din Europa.

Historic beige educational building with arched windows and a red-tiled roof on a sunny city street, blue sky above.

Un elev în clasa a XII-a de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța a fost admis la un program de studii de elită în Franța, însă ar putea fi nevoit să renunțe la oportunitate din cauza costurilor ridicate.

Ștefan Patrichi a fost acceptat la programul Bachelor of Science din cadrul École Polytechnique, una dintre cele mai prestigioase universități tehnice din Europa.

Ștefan a explicat că taxa de școlarizare depășește posibilitățile financiare ale familiei, chiar și în condițiile unei burse primite din partea instituției.

Taxa de școlarizare aferentă este de 15900€/an și, deși am primit o bursă socială din partea facultății, în valoare de 4380€/an, acoperirea cheltuielilor rămase ar fi dificilă fără sprijin suplimentar, având în vedere resursele financiare limitate ale familiei mele. Termenul-limită pentru înscrierea la facultate este 22 martie, dată până la care trebuie să completez documente cu detalii legate de plata taxelor și alte aspecte logistice, precum și să achit o sumă nerambursabilă de 1500€.”

Tânărul descrie un proces de admitere riguros, care a inclus mai multe etape de evaluare academică și motivațională.

Procesul de admitere pe care l-am parcurs a constat în mai multe etape: redactarea unui CV care să reflecte activitățile curriculare, supercurriculare și extracurriculare în care am fost implicat, precum și competențele mele matematice; realizarea unui eseu în care să-mi detaliez pasiunea pentru științe și să-mi justific motivația pentru alegerea acestui program. Dosarul de candidatură a inclus, de asemenea, foaia matricolă, o prognoză emisă de școală privind rezultatele mele la examenul de Bacalaureat, precum și două scrisori de recomandare…”

Elevul spune că interesul său pentru științe s-a format încă din copilărie și că își dorește să se specializeze în domenii de frontieră.

Interesul meu pentru științe s-a construit treptat și profund, la intersecția dintre matematică, informatică și fizică. Încă de mic am fost atras de structurile logice și de modul în care ideile abstracte pot deveni instrumente concrete de înțelegere a lumii.”

El adaugă că este atras în mod special de cercetarea în domeniul energiei nucleare:

Sunt în mod special interesat de cercetarea în domeniul fuziunii nucleare, pe care o consider una dintre cele mai promițătoare direcții pentru energia sustenabilă a viitorului. Un astfel de domeniu necesită rigoare matematică, capacitate de simulare computațională și o înțelegere profundă a fenomenelor fizice.”

Performanțe școlare și extracurriculare

În mesajul său, elevul vorbește și despre rezultatele academice și activitățile sale din afara școlii.

Pe întreaga durată a studiilor gimnaziale și liceale, am urmărit în mod consecvent cele mai înalte standarde academice. Am menținut media generală 10 în fiecare an începând din clasa a V-a și am obținut nota 10 la Evaluarea Națională.”

El mai precizează și implicarea în competiții și proiecte educaționale:

Am participat în repetate rânduri la Olimpiada Națională de Informatică… am mai câștigat încă o medalie de argint și două de bronz la Olimpiada Națională de Matematică și clasări pe podium la concursuri naționale importante.”

În final, elevul subliniază importanța sprijinului financiar pentru continuarea studiilor.

Sprijinul financiar pentru taxele universitare ar avea pentru mine un rol decisiv. Mi-ar oferi posibilitatea de a urma programul universitar care corespunde cel mai bine intereselor și potențialului meu și m-ar ajuta să mă concentrez pe deplin asupra studiilor, fără presiunea financiară suplimentară. Sunt hotărât să folosesc această oportunitate cu maximă responsabilitate.”

Cei care vor și pot să-l ajute, îl poate contacta la numărul de telefon – 0762 186 971.

Mesajul transmis de Ștefan Patrichi:

Numele meu este Ștefan Patrichi și sunt elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța.

Recent, am fost admis la programul Bachelor of Science din cadrul École Polytechnique, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din Franța și din Europa.

Taxa de școlarizare aferentă este de 15900€/an și, deși am primit o bursă socială din partea facultății, în valoare de 4380€/an, acoperirea cheltuielilor rămase ar fi dificilă fără sprijin suplimentar, având în vedere resursele financiare limitate ale familiei mele.

Termenul-limită pentru înscrierea la facultate este 22 martie, dată până la care trebuie să completez documente cu detalii legate de plata taxelor și alte aspecte logistice, precum și să achit o sumă nerambursabilă de 1500€.

Acest program extrem de selectiv presupune pregătirea intensivă a studenților în matematică și într-unul din trei domenii conexe acesteia (informatică, fizică, economie) pe durata a trei ani.

Procesul de admitere pe care l-am parcurs a constat în mai multe etape:

  • redactarea unui CV care să reflecte activitățile curriculare, supercurriculare și extracurriculare în care am fost implicat, precum și competențele mele matematice;
  • realizarea unui eseu în care să-mi detaliez pasiunea pentru științe și să-mi justific motivația pentru alegerea acestui program.

Dosarul de candidatură a inclus, de asemenea, foaia matricolă, o prognoză emisă de școală privind rezultatele mele la examenul de Bacalaureat, precum și două scrisori de recomandare, una din partea doamnei profesoare de matematică și una din partea directorului liceului.

Etapa finală a procesului de admitere a constat într-un interviu de o oră, în cadrul căruia mi-au fost evaluate atât cultura științifică, cât și capacitatea de a rezolva probleme de matematică.

Interesul meu pentru științe s-a construit treptat și profund, la intersecția dintre matematică, informatică și fizică. Încă de mic am fost atras de structurile logice și de modul în care ideile abstracte pot deveni instrumente concrete de înțelegere a lumii.

Primul meu contact cu informatica a avut loc la vârsta de nouă ani, când vărul meu mi-a arătat cum să creez o pagină web simplă în HTML. Atunci am fost fascinat de ușurința cu care raționamentele logice pot da naștere unui obiect vizibil și interactiv, ceea ce m-a convins să explorez în continuare programarea și algoritmica.

Această evoluție m-a condus către un obiectiv academic clar: acela de a studia la un nivel înalt intersecția dintre matematică, informatică și fizică pentru a înțelege și modela sisteme complexe.

Sunt în mod special interesat de cercetarea în domeniul fuziunii nucleare, pe care o consider una dintre cele mai promițătoare direcții pentru energia sustenabilă a viitorului.

Un astfel de domeniu necesită rigoare matematică, capacitate de simulare computațională și o înțelegere profundă a fenomenelor fizice, iar formarea universitară la care aspir este esențială pentru construirea acestei baze interdisciplinare.

Pe întreaga durată a studiilor gimnaziale și liceale, am urmărit în mod consecvent cele mai înalte standarde academice.

Am menținut media generală 10 în fiecare an începând din clasa a Va și am obținut nota 10 la Evaluarea Națională, performanță pe care caut să o ating și la examenul de Bacalaureat din acest an. Performanțele mele școlare au fost însoțite de rezultate deosebite la diverse competiții.

Începând încă din clasa a IV-a cu studiul informaticii, am participat în repetate rânduri la Olimpiada Națională de Informatică în gimnaziu.

În clasele a IX-a și a X-a am câștigat medalii de bronz la această competiție și am participat la barajul de selecție a lotului României pentru competițiile internaționale. În paralel, am câștigat premii la Județenele de Matematică și Fizică în timpul gimnaziului, astfel încât în clasa a VII-a am participat și la fazele naționale ale acestor olimpiade, adăugând palmaresului o medalie de argint la matematică.

În liceu, am început să mă concentrez mai mult pe matematică, fiind puternic atras de eleganța și suplețea ideilor abstracte, de reprezentarea esențelor și de creativitatea pe care o presupune „regina științelor”.

Din clasa a IX-a, am mai câștigat încă o medalie de argint și două de bronz la Olimpiada Națională de Matematică și clasări pe podium la fiecare participare la prestigioasele Concursuri Naționale de Matematică „Laurențiu Panaitopol”, „N. N. Mihăileanu” și „PROSOFT@NT”.

Dincolo de rezultatele competiționale, am încercat să transform pasiunea mea pentru științe într-o contribuție reală pentru comunitatea din care fac parte.

Alături de un coleg, am coorganizat singurul concurs interjudețean de informatică din România, „Future for Future”. În cadrul competiției ajunse în acest an la cea de-a treia ediție am contribuit la elaborarea subiectelor, testelor, soluțiilor și la coordonarea tehnică.

De asemenea, am redactat probleme de nivel olimpic publicate în Gazeta Matematică și am susținut prezentări la invitația Universității „Ovidius” din Constanța în cadrul Sesiunilor de Comunicări Matematice organizate acolo.

În timpul liber ofer pregătire gratuită la matematică și informatică elevilor mai mici, atât în cadrul programului „Tutors of CNMB”, cât și independent.

Parcursul meu include și experiențe internaționale care mi-au consolidat maturitatea și capacitatea de adaptare. Am reprezentat România la Olimpiada Internațională Zhautykov din Astana, Kazahstan, unde am concurat la matematică și am obținut un rezultat apropiat de nivelul unei medalii de bronz, în ciuda unor dificultăți logistice importante cauzate de anularea zborului.

Am participat, de asemenea, la o vizită la Parlamentul European din Bruxelles, precum și la programe intensive de limbi străine în Berlin și Paris. Toate acestea au contribuit la dezvoltarea unei perspective academice și personale mai ample.

În paralel cu activitatea academică, am investit multă energie și în activități extracurriculare care mi-au format disciplina și perseverența.

Am practicat karate tradițional timp de zece ani, devenind de mai multe ori campion național, campion european în 2018 și clasându-mă pe locul al treilea la nivel mondial în 2019.

Am studiat vioara timp de șase ani, am cântat în corul liceului și am fost voluntar în proiecte educaționale și culturale importante.

Aceste experiențe m-au ajutat să dezvolt echilibru, rezistență la efort și seriozitate în asumarea responsabilităților.

Sprijinul financiar pentru taxele universitare ar avea pentru mine un rol decisiv. Mi-ar oferi posibilitatea de a urma programul universitar care corespunde cel mai bine intereselor și potențialului meu și m-ar ajuta să mă concentrez pe deplin asupra studiilor, cercetării și contribuției academice, fără presiunea financiară suplimentară.

Sunt hotărât să folosesc această oportunitate cu maximă responsabilitate și să transform sprijinul primit într-o evoluție academică reală, cu rezultate pe termen lung.

Vă mulțumesc sincer pentru timpul acordat și pentru atenția oferită”.

Lasati un comentariu