Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a prezentat vineri planul de reorganizare a administrațiilor fiscale teritoriale, măsură care vizează modernizarea profundă a ANAF și trecerea către un sistem fiscal „digitalizat și eficient”.
Potrivit oficialului, reforma presupune desființarea unui număr semnificativ de sedii fiscale municipale, orășenești și comunale, în contextul unei schimbări de abordare de la ghișee fizice la servicii digitale.
Nu lăsăm comunități fără servicii, ci regândim modul în care acestea sunt oferite: mai puțin prin ghișee fizice ineficiente și mai mult prin digitalizare și servicii adaptate anului 2026”, a declarat ministrul.
Nazare a precizat că angajații ANAF din structurile afectate nu vor fi concediați, ci vor fi redistribuiți în zone cu risc ridicat de evaziune fiscală, pentru creșterea capacității de control.
În paralel, contribuabilii vor putea primi sprijin prin echipe mobile, care se vor deplasa în comunități, în colaborare cu autoritățile locale.
Ministrul Finanțelor susține că reforma este bazată pe analize de eficiență și date din teren, iar implementarea va fi etapizată în următoarele aproximativ două luni.
El a subliniat că transformarea urmărește reducerea birocrației, creșterea gradului de colectare și îmbunătățirea relației cu contribuabilii.
Oficialul a mai arătat că recentele controale au scos la iveală rețele complexe de fraudă fiscală, firme fără activitate reală și mecanisme artificiale de evitare a plății taxelor.
În acest context, reforma vizează o instituție „mai prezentă acolo unde apare evaziunea” și mai eficientă în utilizarea resurselor.
În viziunea ministrului, ANAF trebuie să devină o instituție modernă, transparentă și atractivă pentru tineri profesioniști, cu accent pe performanță și integritate.
Un stat puternic este un stat eficient, care își respectă contribuabilii și folosește corect banii publici”, a transmis Alexandru Nazare.




