Ultimele stiri

Caz cutremurător la Murfatlar. O fetiță de 1 an și 9 luni a murit ambulanță

Paramedic in a red vest with gloves and stethoscope treats a patient inside an ambulance, using a handheld medical device. Sursă foto: Freepik.com

O fetiță în vârstă de 1 an și 9 luni a murit astăzi, în condiții ce urmează să fie stabilite de anchetatori, după ce a fost preluată de un echipaj medical pe DN 3, în apropiere de Murfatlar.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Constanța, în jurul orei 11.00, oamenii legii din cadrul Poliției orașului Murfatlar au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la decesul unei minore.

Ajunși la fața locului, polițiștii au găsit copilul în ambulanță, unde echipajul medical efectua manevre de resuscitare, fără rezultat. Din primele verificări reiese că micuța s-ar fi simțit rău în această dimineață, iar mama acesteia a decis să o transporte cu autoturismul personal din localitatea Valu lui Traian către un medic de familie din municipiul Constanța, transmite IPJ Constanța.

Pe traseu, starea copilului s-ar fi agravat, motiv pentru care mama a solicitat intervenția unei ambulanțe prin apel la 112. Echipajul medical s-a întâlnit cu autoturismul pe DN 3 și a preluat imediat intervenția de urgență. Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare, decesul a fost declarat la scurt timp.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la morgă pentru efectuarea autopsiei, care urmează să stabilească exact cauza morții. În cauză a fost deschis un dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru a clarifica împrejurările în care s-a produs tragedia.

Lasati un comentariu