Polițiștii rutieri au depistat, în cursul zilei de 13 aprilie, mai mulți șoferi care au urcat la volan după ce au consumat alcool, în diferite localități din județul Constanța.
Primul caz a fost înregistrat în municipiul Mangalia, în jurul orei 21:50, unde un bărbat de 36 de ani a fost oprit pe strada Ștefan cel Mare. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tot în aceeași zi, în jurul orei 18:00, un bărbat de 57 de ani a fost depistat pe DC91, în localitatea Oituz, cu o alcoolemie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Un alt caz a fost înregistrat la ora 15:40, pe DN3, în Valu lui Traian, unde un bărbat de 60 de ani a fost prins conducând cu o valoare de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, în jurul orei 09:15, pe DN38, în Negru Vodă, polițiștii au depistat un bărbat de 37 de ani, testat cu 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. În toate cazurile, șoferii au fost conduși la unități medicale pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și luarea măsurilor legale care se impun.




