Ultimele stiri

Adrian Ţuţuianu, noul preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente

Sursă foto: Facebook.com/Adrian Țuțuianu

Luni, 15 decembrie 2025, Adrian Ţuţuianu, fost preşedinte al PSD Dâmboviţa, a preluat oficial mandatul de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP), pentru o perioadă de opt ani. Ţuţuianu a fost ales în funcţie la 18 noiembrie, de către plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, la propunerea PSD, cu 271 de voturi „pentru” și 2 „contra”. În conformitate cu legea, el a demisionat din partid, întrucât preşedintele AEP nu poate fi membru al unui partid politic.

În noua calitate, Adrian Ţuţuianu și-a anunțat prioritățile: consolidarea capacității instituționale a AEP, clarificarea și standardizarea procedurilor electorale, precum și întărirea mecanismelor de control privind finanţarea partidelor și a campaniilor electorale, inclusiv în mediul online.

Autoritatea Electorală Permanentă trebuie să funcţioneze ca un garant al corectitudinii şi predictibilităţii proceselor electorale. Priorităţile mele sunt aplicarea riguroasă a legii şi creşterea capacităţii instituţiei de a răspunde adecvat şi cu responsabilitate aşteptărilor cetăţenilor, a declarat Ţuţuianu.

De profesie avocat, Adrian Ţuţuianu are o carieră politică și administrativă complexă: a fost secretar general adjunct al Guvernului (2022–2025), senator în legislaturile 2008–2012 și 2016–2020, președinte al Consiliului Județean Dâmbovița și ministru al Apărării Naționale în 2017. De asemenea, a activat în cabinete asociate de avocați și a fost membru PSD până în 2018, ulterior aderând la Pro România (2019–2022).

Autoritatea Electorală Permanentă este instituția administrativă autonomă responsabilă cu organizarea și desfășurarea alegerilor și referendumurilor, precum și cu controlul finanțării partidelor și campaniilor electorale, conform legii și standardelor internaționale. Președintele AEP conduce instituția și o reprezintă în relațiile interne și externe, asigurând funcționarea acesteia în condiții de legalitate, imparțialitate și transparență.

Lasati un comentariu