Raportul dintre „datoria odioasă” și „datoria salubră” nu se calculează de către instituțiile financiar-bancare și din această cauză nu apare pe nicăieri în raportările privind situația datoriei publice. Pentru noi este important să cunoaștem acest raport, întrucât ne furnizează informații în legătură cu destinația împrumuturilor.

Pentru a încerca să diferențiem „datoria odioasă” de „datoria salubră” trebuie să răspundem la câteva întrebări. Cine au fost profitorii acestor împrumuturi? Care a fost destinația banilor împrumutați? Ce investiții s-au finanțat cu banii împrumutați? S-au folosit banii, în mare parte, pentru salarii și pensii?

Conceptul de „datorie odioasă” a fost fundamentat de Alexander Sack, un jurist rus, fost ministru al țarului Nicolae al doilea, profesor de drept financiar la Universitatea Imperială din Sankt Petersburg. În anul 1921 a părăsit Rusia, stabilindu-se în Estonia. A mai predat drept financiar în orașele: Paris, Londra, Haga, New York. Sack abordează „legitimitatea unei datorii publice a unui stat condus dictatorial, oligarhic sau incompetent”.

Și economiștii americani Seema Jayachandran și Michael Kremer au abordat problematica datoriei odioase în lucrarea ”Odious Debt” (2006).

Datoria odioasă, în accepțiunea acestui articol, se referă la acea datorie care nu servește interesului dezvoltării economice, ci este destinată de un stat incompetent, pentru consum, într-o proporție foarte mare. Robert J. Shiller, laureat Nobel, afirmă că ”datoria odioasă” nu este gestionată de o manieră benefică pentru oameni. Această datorie este acumulată din cauze precum corupția, ineficiența, facilitățile clientelare. Foarte important este faptul că aceste împrumuturi vor fi plătite de întreaga populație, chiar de generațiile viitoare.

Despre ”datoria salubră”, tot Robert Shiller, ne spune: ”Opusul datoriei odioase – dați-mi voie s-o numesc ”datorie salubră” – este cea destinată să aibă un efect salutar din punct de vedere al bunăstării sociale”.

Datoria salubră este rezultată din împrumuturile destinate investițiilor în infrastructură, educație, sănătate. Și investițiile productive, care generează creștere economică sunt rodul împrumuturilor contabilizate ca datorie salubră. Datoria salubră apare ca urmare a sintagmei ”noi am investit”, un obicei extrem de rar în practica guvernanților post decembriști.

Citeste si „Impozite pentru care stat?”

Un fapt este cert: ”datoria odioasă” este o consecință a folosirii puterii politice pentru a acorda loialilor și descurcăreților favoruri cu nemiluita. Enormele derapaje salariale din administrația publică au contribuit decisiv la alimentarea ”datoriei odioase”. ”Noi am dat” este sintagma plină de mândrie a politicienilor… Fiecare politician încerca să se remarce printr-o inițiativă de majorare salarială…Disciplina bugetară a fost ignorată în totalitate.

Frenezia și rapiditatea cu care s-au făcut împrumuturile în ultimii ani ne determină să credem că sumele împrumutate s-au folosit pentru achitarea de pensii și salarii și, nu în ultimul rând, pentru funcționarea statului. Mai concret, bani cheltuiți prin urzeala deasă a administrației publice. S-a ajuns la împrumuturi record, un miliard de euro pe săptămână. Datoria publică anunțată de BNR recent este de 208,287 miliarde euro. Pe primele două luni ale anului 2025 avem un deficit de 1,58% din PIB, care adâncește și mai mult craterul de la buget. Nivelul dobânzilor a ajuns la 7 miliarde de euro pe an, aproape 2% din PIB, ceea ce înseamnă foarte mult. Dacă s-ar fi făcut investiții, această dobândă se putea plăti din randamentul investiției. Un pod construit genera o taxă de trecere, la fel și o autostradă. S-au făcut împrumuturi nesăbuite, de parcă dobânzile ar fi dispărut de pe pământ. Să încercăm o comparație, Podul de la Brăila, una dintre cele mai mari investiții din domeniul infrastructurii din ultimii ani, a costat 540 de milioane de euro, ceea ce înseamnă că plătim anual dobândă echivalentul a 12 poduri.

O estimare ne poate determina să tragem concluzia că o mare parte a datoriei publice este ”odioasă”, fiind folosită la cheltuielile cu salariile, pensiile, subvențiile și alte cheltuieli neproductive. Politicienii postdecembriști au șurubărit cu spor la actuala situație în care finanțele țării sunt în paragină…Munții de datorii odioase sunt opera lor după peste 30 de ani de dezmăț și talibanism bugetar. O foarte mică parte din datoria publică este ”salubră”, adică banii împrumutați sunt productivi. Se estimează că peste 90% din împrumuturi au fost destinate pentru plata salariilor, sinecurilor, pensiilor, pomenilor electorale.

Închei aceste rânduri cu declarația ministrului finanțelor, Tánczos Barna, care acum câteva zile își propunea să „salubrizeze” datoria publică: „Dacă crește datoria publică, să ne axăm pe investiții, nu pe consum, nu pe salarii și funcționare. Dacă majoritatea sumelor împrumutate se duc în investiții, putem să asigurăm o creștere economică bazată pe investiții în următorii ani”.

Articol publicat iniţial pe  Republica.ro