Ultimele stiri

Noapte grea pentru pompierii constănţeni. Au luptat să stingă un incendiu pornit de la petarde – a fost afectată curtea interioară a unei clinici

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al Județului Constanța au fost solicitați să intervină în noaptea de Revelion, pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe strada Adamclisi din municipiul Constanța. La fața locului au fost mobilizate rapid mai multe echipaje de pompieri, ambulanțe și poliție, având în vedere amploarea flăcărilor și riscul de extindere.

Incendiul a izbucnit inițial într-o curte în care erau depozitate cartoane de ambalaje. Acestea au luat foc, cel mai probabil din cauza unor petarde aruncate neglijent, iar flăcările s-au extins rapid către câteva garaje din apropiere. Vântul și materialele inflamabile au favorizat propagarea incendiului către pereții exteriori ai unui bloc de locuințe situat în vecinătate. Flăcările au afectat izolația clădirii și s-au extins până la nivelul etajului 5 al blocului O3, aflat în apropierea Clinicii Mrini.

Intervenția pompierilor a fost complexă și a durat aproximativ o oră. Echipajele au reușit să stingă flăcările, limitând astfel extinderea incendiului la alte clădiri sau zone locuite. În urma incendiului, au fost afectate curtea interioară a clinicii și izolația exterioară a unui perete al blocului. Din fericire, nu au fost raportate victime, însă pagubele materiale sunt semnificative.

Cauza exactă a incendiului urmează să fie stabilită de autorități, iar ancheta continuă pentru a clarifica împrejurările în care a izbucnit focul.