Ultimele stiri

A fost arestat bărbatul care a incendiat apartamentul din Techirghiol și a amenințat că își omoară soția și copiii

Sursă foto: captură Facebook/Techirghiol Necenzurat

Bărbatul din Techirghiol care și-a bătut soția, a amenințat că o omoară și pe ea și pe copii și i-a incendiat apartamentul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Duminică, 22 octombrie, 2023, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au propus judecătorului de drepturi și libertăți luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, a inculpatului M.I., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, violență în familie, amenințare și distrugere.

În data de 20.10.2023, în timp ce se deplasau cu un autoturism dinspre localitatea Agigea către locuința comună din orașul Techirghiol, inculpatul M.I. a lovit-o cu pumnul în zona feței pe soția sa, persoana vătămată M.A., a tras-o de păr și i-a smuls un cercel din urechea dreaptă, provocându-i leziuni ce necesită pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medicale.

În ziua următoare, la data de 21.10.2023, inculpatul a distrus mai multe bunuri din apartamentul pe care soția sa îl deține în orașul Techirghiol și a amenințat-o cu acte de violență, cu moartea și cu incendierea imobilului.

Apoi, în seara zilei respective, în jurul orei 21:00, inculpatul, aflat în dreptul blocului în care locuiește soția sa, a aruncat pe fereastra deschisă a balconului apartamentului ei mai multe obiecte vestimentare aprinse, provocând astfel incendierea imobilului.

Incendiul a afectat bunurile din balconul și bucătăria apartamentului, pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați. El fost soldat cu pagube materiale, neexistând victime: JUDEȚUL CONSTANȚA. Femeie terorizată de soț, bărbatul a incendiat apartamentul. Polițiștii au venit de două ori până să dea foc, dar au constatat că nu este nici agitat, nici violent

La data de 22.10.2023 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a admis propunerea procurorului de caz, dispunând luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 22.10.2023 până la data de 20.11.2023 inclusiv, față de inculpatul M.I.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatorului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.

2 Comments

  • Corectez… am vrut sa zic “de statut social”.

  • Probabil inculpatul M.I. e narcisist si/sau psihopat. Dar, mai pot fi de vina si aceia din anturajul lui, care au mintit (ori, dupa caz, au tacut, atunci cand ar fi trebuit sa puna piciorul in prag) in favoarea lui, creandu-i astfel reputatie buna. Apropo, nu conteaza daca narcisistul si/sau psihopatul e cu studii medii sau universitare, de statul social jos ori chiar inalt ! E capabil, omul ala, de a provoca foarte mult rau in jur, colectivitatii.
    “Polițiștii au venit de două ori până să dea foc locuintei, dar au constatat că nu este nici agitat, nici violent.” (https://www.constantatv.ro/2023/10/22/femeie-terorizata-de-sot-barbatul-a-dat-foc-apartamentului/) Deci, individu’ mai e si cameleonic.

Comments are closed.

Alte articole

10 oct. 2023 7.00 pm

Vrem o ţară ca-n afară sau vorbim mereu de civilizaţie, dar nu suntem pregătiţi pentru asta. Sau marea majoritate dintre noi. Atunci când legile prea blânde şi teribilismul merg mână-n mână,…

25 sept. 2023 3.24 pm

Constanța găzduiește în perioada 25-26 septembrie, pe plaja Zoom, un eveniment dedicat iubitorilor sporturilor nautice. Competiția de Kitesurfing reunește participanți din întreaga țară și…

08 oct. 2023 1.20 pm

În noaptea de 7 spre 8 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța, împreună cu jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța și Inspectoratului de…

06 mai 2023 1.00 pm

Privit în ansamblu, demersul medical poate fi etapizat astfel: profilaxia primară care se adresează prevenirii îmbolnăvirilor şi eliminarea / îndepărtarea factorilor de risc; terapia, respectiv…

08 mai 2023 1.35 pm

Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC) a organizat recent prima ediţie a manifestării ştiinţifice „International Conference on RESTART4EDU: Academic Teaching and Learning Opportunities”, unul…

01 oct. 2021 1.39 am

  Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a spus joi seară, la Constanța TV, în cadrul emisiunii „Între alb și negru”, că primăria Capitalei va proceda la fel ca cea a Constanței,…