Ultimele stiri

Stelian Ion: “SAJ Constanța are nevoie de resuscitare. Trebuie intervenit urgent!” / O femeie din comuna Băneasa a murit după ce a sunat la 112, iar ambulanța a ajuns la ea abia după TREI ORE

Deputatul USR de Constanța Stelian Ion îi cere ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, să intervină de urgență pentru ca în județul Constanța, județ suprapopulat în sezonul de vară, să fie suficienți medici pe ambulanțe. Altfel, se pot repeta oricând cazuri dramatice precum cel al femeii din localitatea Băneasa, care a murit azi-noapte în timp ce ambulanța a venit după trei ore și fără medic.

În mijlocul verii, din 60 de ture de gardă ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța, 7 sunt fără medic. O situație inadmisibilă, pentru că, în această perioadă, la Constanța numărul de solicitări către SAJ este dublu față de restul anului. SAJ Constanța are nevoie de resuscitare. Trebuie intervenit urgent! Sistemul medical al lui Rafila este grav bolnav, iar ministrul PSD trebuie să înceteze să se comporte ca și când a fost luat prin surprindere și să mimeze reacții atunci când se întâmplă nenorociri greu de imaginat pentru o țară membră UE în anul 2023”, declară deputatul USR Stelian Ion.

Parlamentarul USR i-a adresat și o interpelare ministrului Rafila, în care i-a semnalat o serie de nereguli grave din cadrul SAJ Constanța, din cauza proastei organizări și a managementului incompetent.

De exemplu, deși există ture fără niciun medic pe autospeciale, conducerea SAJ a programat gărzi chiar și cu trei cadre medicale simultan. De asemenea, sunt medici care pur și simplu nu sunt înscriși pentru gardă.

O situație critică este și în localitatea Băneasa, unde există doar un singur echipaj de Ambulanță pentru intervenții. Asta înseamnă că, la două solicitări simultan, o viață poate fi pierdută din cauză că nu a avut cine să intervină.

Situația de la SAJ Constanța i-a fost semnalată ministrului PSD al Sănătății și în luna aprilie, când senatorul USR de Constanța Remus Negoi i-a solicitat să trimită corpul de control și să ia măsuri față de abuzurile conducerii interimare pe care el a numit-o și o menține în funcție.

O femeie din comuna Băneasa a murit după ce a sunat la 112, iar ambulanța a ajuns la ea abia după TREI ORE

„O femeie din comuna Băneasa a murit după ce a sunat la 112, iar ambulanța a ajuns la ea abia după TREI ORE. După apelul la 112, echipajul din comună nu a putut veni din cauză că era trimis la un alt caz. A fost solicitată o autospecială de la Eforie, însă aceasta a fost întoarsă din drum pentru o altă intervenție. În cele din urmă, la domiciliul pacientei a sosit o ambulanță trimisă de la Năvodari. A fost mult, mult prea târziu.
Vestea am aflat-o la scurt timp după ce, în cursul dimineții, anunțam că am făcut o interpelare către ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, semnalând o serie de problemele grave de la SAJ Constanța, inclusiv faptul în comuna Băneasa este o situație critică, pentru că există doar un singur echipaj de Ambulanță pentru intervenții”, a scris Stelian Ion pe Facebook.

Alte articole

24 sept. 2023 3.35 pm

Preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost prins în flagrant de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) după ce primise 1,25 de milioane lei mită. Acesta a fost filmat în…

26 aug. 2023 9.22 am

Ministrul de interne, Cătălin Predoiu, a declarat, joi seara, la Digi24, întrebat dacă și-a reproșat ceva după cazul 2 Mai, unde polițiștii au comis un lung șir de erori în cazul tânărului…

30 dec. 2022 8.01 am

Societatea Națională Nuclearelectrica SA și Compania Națională a Uraniului, în insolvență, au finalizat tranzacția referitoare la o parte a activelor aferente fluxului tehnologic al liniei de…

20 oct. 2021 2.07 pm

  Fostul preşedinte PNL, Ludovic Orban, i-a cerut, miercuri, demisia lui Florin Cîţu de la şefia partidului, după ce Cabinetul Cioloş nu a primit votul în Parlament. „Până PNL nu se eliberează…

10 sept. 2021 11.12 am

  Alina Gorghiu, senator PNL, a spus vineri, într-o postare pe Facebook, că alianța USR PLUS – AUR a „născut monștri”, făcând referire la incidentele petrecute joi, în plenul Parlamentului,…

19 dec. 2023 10.36 am

Deputatul Forța Dreptei, Bogdan Bola, a transmis marți, 19 decembrie, pe pagina sa de Facebook, că PNL și PSD au respins amendamentul pentru plata indemnizațiilor aferente Legii nr. 154/2021, privind…