Nu am putut să nu observ, în ultima vreme, tot felul de reacții la greva profesorilor. Evident, cei mai gălăgioși sunt cei care îi condamnă și le cer, în termeni mai mult sau mai puțin civilizați, să se întoarcă în școli. Oricât de tristă ar fi această situație, trebuie să recunosc că nu m-a surprins. Motivul este simplu: acest tip de reacție a unei părți din societate reflectă atitudinea acelui segment de populație față de educație și în același timp nivelul ei de educație.
Îmi aduc aminte că, în urmă cu câțiva ani, în timpul pandemiei, o grămadă de lume (și am folosit cu bună știință cuvântul „grămadă”) îi înjura pe medici că sunt vânduți corporațiilor, că ascund adevărul legat de pandemie, că de fapt nu e nicio pandemie și se vrea o dictatură medicală și încă multe altele, în timp ce doctorii mureau de extenuare prin spitale încercând să salveze niște vieți într-un sistem medical varză. Îi înjurăm pe profesori că își cer drepturile, dar avem pretenția de la ei să trăiască la limita subzistenței și ne așteptăm să nu vrea să-și rotunjească veniturile prin meditații. Îi acuzăm că lucrează maxim 6 ore pe zi, dar nu ne punem niciodată problema stresului în care muncesc acei oameni timp de 6 ore pe zi și nici nu ne pasă că, de fapt, cele 6 ore sunt cu mult mai multe, fiindcă oamenii ăia, ajunși acasă, corectează extemporale, își pregătesc cursurile viitoare, studiază, scriu articole, caută materiale pentru elevi etc, etc… În mod convenabil, exclamăm: „Dar e treaba lor s-o facă!” Da. E treaba lor. De asemenea, e și dorința lor (legitimă, dacă îmi permiteți) să trăiască și să își poată face meseria în condiții civilizate. Mă întreb, oare câți dintre cei care aruncă cu pietre în profesori ar accepta să lucreze, în condiții de stres, pe salariul minim, în timp ce restul oamenilor le cer performanță, performanță, performanță.
Am auzit voci care spun „De ce vor bani în plus profesorii? Și așa învățământul românesc e la pământ…” Atenție! Învățământul românesc e la pământ nu din cauza profesorilor, ci din cauza incoerenței politicilor educaționale, iar aceste politici sunt făcute de politicieni. Programe făcute după ureche, manuale pline de greșeli și fără o structură clară… Din păcate, profesorii sunt ultimii a căror părere a contat, când politicienii noștri iubiți au „elaborat” politicile de învățământ.
Îi înjurăm pe profesori, îi înjurăm pe medici… Asta nu vorbește în cei mai elogioși termeni despre noi…
PS: Și eu am copilul la școală și realizez implicațiile grevei asupra elevilor, dar nu îmi permit să arunc cu pietre în oamenii cărora le-a ajuns cuțitul la os…
Material realizat de Bogdan Boeru
Da. Aveți dreptate. Însă comparația cu “grămada” nu vă face cinste. Înțeleg că faceți parte din cealaltă. Adică din cea îngenuncheată, vândută pe un blid de linte,pusă să semneze un contract de confidențialitate foarte dur etc.
Dar au câștigat. Ce ? Bani. Foarte mulți bani.
Comments are closed.