Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului transmite prin intermediul unui comunicat de presă, citat de Agerpres, faptul că „Istoria comunismului în România” devine disciplină obligatorie în liceu.
IICCMER a susţinut permanent, cu argumente solide, necesitatea studierii obligatorii a istoriei comunismului românesc, încă de la lansarea iniţiativei de către deputatul Alexandru Muraru;
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) îşi exprimă satisfacţia pentru introducerea, prin Proiectul de lege a învăţământului preuniversitar „România educată”, a disciplinelor şcolare „Istoria comunismului în România” şi „Istoria Evreilor. Holocaustul”, parte a trunchiului comun.
IICCMER a susţinut permanent, cu argumente solide, necesitatea studierii obligatorii a istoriei comunismului românesc, încă de la lansarea iniţiativei de către deputatul Alexandru Muraru, Reprezentantul special al Guvernului României pentru promovarea politicilor memoriei, combaterea antisemitismului şi xenofobiei. După intrarea în vigoare a Legii, în conformitate cu prevederile acesteia, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) va trece, împreună cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi ceilalţi parteneri instituţionali şi academici, la elaborarea conţinuturilor şi a planurilor didactice şi ştiinţifice necesare aplicării imediate a acesteia.
„Îl felicit pe domnul deputat Muraru pentru această iniţiativă şi îi mulţumesc doamnei ministru Ligia Deca pentru includerea sa în proiectul de lege aflat acum în dezbatere publică. Odată cu intrarea în vigoare a legii, tinerele generaţii vor avea posibilitatea să cunoască o pagină recentă şi dureroasă a istoriei României, foarte importantă de înţeles, pentru a conştientiza necesitatea apărării democraţiei şi libertăţilor de care ne bucurăm cu toţii astăzi. IICCMER, în calitatea sa de centru guvernamental de expertiză şi investigaţie în domeniu, folosind şi expertiza altor instituţii, precum Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, institutele Academiei Române care derulează programe de cercetare a comunismului în România şi Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului (Academia Civică), vor pune la dispoziţie toate resursele necesare implementării acestui proiect educaţional, aşa cum se stipulează în proiectul de lege’‘ – a declarat Prof.univ.dr. Florin-Daniel Şandru, Preşedinte executiv IICCMER.






