Ultimele stiri

Ionuț Rusu: „NU desființării Universității Maritime Constanța!”

Sursa foto: FACEBOOK/ Ionuț Rusu / UMC

Viceprimarul PNL al Constanței, Ionuț Rusu, a făcut declarații în scandalul momentului privind desfințarea Universității Maritime Constanța. Acesta a criticat vehement decizia fuziunii cu o altă universitate din țară, prin intermediul unui comunicat publicat pe pagina acestuia de Facebook.

Acesta a numit fuziunea „doar un șiretlic, pentru a ne atrage într-o poziție confortabilă, din care să privim liniștiți cum este distrusă această Universitate”, poziționându-se împotriva renunțării la UMC. Viceprimarul a acuzat actuala conducere că în spatele acestei mișcări se ascund de fapt „interese strict personale, incompatibile cu binele public și viitorul Constanței”.

Comunicatul s-a încheiat cu un mesaj de susținere pentru Liga Studenților din Universitatea Maritimă, organizație studențească ce s-a opus de asemenea fuziunii.

Mesajul integral al lui Ionuț Rusu:

Ca să își conserve funcțiile și privilegiile universitare, câteva personaje, printre care și președintele de 71 de ani (sic! ) al Senatului Universității Maritime Constanța (UMC), au pus la cale desființarea UMC, o instituție de învățământ superior unicat la nivel național.
Ofițerii români de marină, prin munca și dedicarea lor, reprezintă unul din stâlpii economici ai orașului Constanța. Cum să renunțăm la așa ceva?
Absolvenții UMC au funcții de conducere în cele mai mari companii de navigație din lume, sunt antreprenori de succes și activează în cadrul multor instituții publice sau private importante pentru mediul economic și social românesc. Unde vrem să ajungem?
Cei care susțin azi că UMC nu este suficient de performantă și au găsit ca unică soluție desființarea, trebuie să-și amintească faptul că inclusiv Ministrul Educației, doamna Ligia Deca a absolvit UMC.
Așa-zisa “fuziune” este doar un șiretlic, pentru a ne atrage într-o poziție confortabilă, din care să privim liniștiți cum este distrusă această Universitate. În spatele acestei mișcări se ascund interese strict personale, incompatibile cu binele public și viitorul Constanței.
Constanța merită și trebuie să aibă un sistem de învățământ universitar de prestigiu. Universitățile din Constanța sunt primul pas spre a ne rămâne copii acasă.
Înțeleg și respect autonomia universitară, dar fac apel la profesorii din UMC și la personalul administrativ, să nu fie părtași la acest dezastru.
Ca fost absolvent de UMC, și ca cel care am înființat cea mai mare agenție de recrutare de personal navigant din Romania, MĂ OPUN FERM desființării Universitatea Maritimă din Constanța ! Ar fi un dezastru, căci ar periclita viitorul profesional a mii de tineri nu numai din Constanța, dar și din Romania. S-ar pierde, totodată, și un simbol al identității și istoriei Constanței.
Felicit Liga Studenților din Universitatea Maritimă Constanța pentru curajul și fermitatea cu care se opune desființării UMC și îi asigur pe studenți de tot sprijinul meu!, transmite Viceprimarul Constanței pe Facebook.

Context:

Universitatea Maritimă din Constanța ar putea să fie desfințată și să fuzioneze cu o facultate din țară, urmând ca aceasta să fie condusă de un Rector şi un Senat de la Bucureşti, transmite Ovidiu Cupșa. La nivelul conducerii din UMC au loc discuții cu privire la construcția unei noi universități, respectiv Universitatea Națională de Știință și Tehnică Politehnică. Inițiatorii acestui proiect sunt UMC, Universitatea Politehnică București și Universitatea din Pitești.

Ovidiu Cupșa, directorul CERONAV și absolvent al UMC, a criticat inițiativa

La 6 Ianuarie 1990, după ce am făcut greva foamei, în calitate de studenţi la Institutul de Marină Mircea cel Bătrân în Piaţa Victoriei, Constanţa a devenit centru universitar. S-a înfiinţat atunci prima universitate din Constanţa – actualul UMC.
Constanţa a devenit centru universitar, din visul unor tineri care au îngheţat de frig, care au fost amenințaţi cu batalionul disciplinar, ca dezertori și care riscau să fie exmatriculaţi pentru totdeauna din şcoală” scrie Ovidiu Cupșa pe pagina sa de Facebook.

Acesta atrage atenția că structura universității s-ar putea schimba în viitorul apropiat: „După aproape 33 de ani de existenţă, cu peste 30.000 de absolvenţi, din care astăzi peste 20.000 de ofiţeri în flota internaţională (din aprox. 35.000 de marinari), se pune problema ca UMC să dispară. Fuziunea cu universităţi din Bucureşti, Ploieşti, Târgovişte şi de unde or mai fi, pentru înfiinţarea unui mamut în care ea să devină o simplă filială, condusă de un Rector şi un Senat de la Bucureşti ar însemna o pierdere uriaşă pentru Constanţa.

De asemenea, acesta a menționat faptul că facultatea are o finanțare solidă, iar profesorii sunt bine pregătiţi şi fac faţă la orice universitate de top, în orice proiect internaţional.

Ministerul Transporturilor, prin ANR, aprobă curricula de studii la specialităţile maritime, CERONAV organizează cursuri prin UMC, certificatele obţinute în acest sistem sunt recunoscute internaţional, iar absolvenţii brevetaţi în acest sistem sunt printre cei mai buni ofiţeri din lume în flota mondială. (Şi spun acest lucru chiar din sediul central al IMO – organismul mondial maritim, de la Londra).
Finanţarea este asigurată de la buget, dar și prin locurile cu taxă, baza materială e solidă, iar profesorii sunt bine pregătiţi şi fac faţă la orice universitate de top, în orice proiect internaţional, la orice măsurătoare cu colegii lor care predau la universitaţile maritime din lume.”

Citește mai mult despre acest subiect: Constanţa ar putea să-şi piardă prima universitate

Alte articole