„Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța și-a schimbat denumirea și forma juridică și a devenit societate cu răspundere limitată – „Administrația Fondului Imobiliar” S.R.L., a transmis compania prin intermediul unui comunicat de presă.
Sediul fostei RAEDPP din bd. Tomis nr. 101 a fost preluat ca sediu social al noii societăți. De asemenea, societatea păstrează toate punctele de lucru ale fostei RAEDPP, așa cum au fost înainte de transformare. Asociatul unic al societății „Administrația Fondului Imobiliar” S.R.L. este Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța. Iuliana Dobrin este directorul interimar al Administrației Fondului Imobiliar.
“Reorganizarea Regiei, prin transformarea sa în societate comercială cu răspundere limitată cu asociat unic, reprezintă o etapă importantă în procesul de reformă și modernizare a serviciului de administrare și exploatare a domeniului public și privat al municipiului Constanța”, conform comunicatului citat.




