Ultimele stiri

Primarul Vergil Chițac anunță construirea bulevardului Madrid și decongestionarea traficului pe bulevardul Tomis

captură foto: Facebook/ Vergil Chițac

 

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a postat, luni seară, un mesaj pe Facebook, prin care arată că se lucrează la studiul de fezabilitate al proiectului privind construirea noului bulevard „Madrid”. „Noua arteră urmează să fie dezvoltată în partea de vest a cartierelor Tomis Plus și Boreal și va face legătura între str. Brest și giratoriul de la Vivo Nord. În lungime de 2,7 km, noul bulevard va dispune de 4 benzi de circulație și de trotuare”, susține primarul Vergil Chițac.

„Valoarea totală a proiectului este de 62 de milioane de lei, dintre care 43 de milioane de lei provin de la bugetul de stat, prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny”, mai arată edilul.

Postarea integrală a primarului Constanței:

Construim noul Bulevard Madrid și decongestionăm traficul de pe Bd. Tomis
Drumul Național 2A (Bd. Tomis) este frecvent blocat de traficul foarte intens, întrucât acesta reprezintă singura arteră care deserveşte zona de nord a municipiului Constanţa, respectiv cartierele Tomis Plus, Boreal, Maurer, Palazu Mare şi legătura cu oraşul Ovidiu.
Este necesară o nouă arteră care să preia fluxurile de trafic din această zonă, soluția pe care am găsit-o numindu-se Bulevardul Madrid. Noua arteră urmează să fie dezvoltată în partea de vest a cartierelor Tomis Plus și Boreal și va face legătura între str. Brest și giratoriul de la Vivo Nord. În lungime de 2,7 km, noul bulevard va dispune de 4 benzi de circulație și de trotuare.
Valoarea totală a proiectului este de 62 de milioane de lei, dintre care 43 de milioane de lei provin de la bugetul de stat, prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny. În prezent, lucrăm la studiul de fezabilitate al proiectului.
Zona nordică a municipiului nostru prezintă un potenţial foarte ridicat de dezvoltare urbanistică pentru construirea de imobile pentru locuinţe, complexe comerciale şi pentru diverse activităţi economice. Am convingerea că noul Bulevard Madrid va oferi o nouă dinamică de dezvoltare în această parte a orașului nostru și va avea un impact pozitiv asupra traficului din Constanța.
Vă mulțumesc.

Context:

Pe 30 iunie 2020, consilierii locali constănțeni au fost convocați într-o ședință ordinară. Pe ordinea de zi se afla și proiectul de hotărâre pentru aprobarea documentației tehnico-economice, faza studiu de prefezabilitate „Strada Madrid și în continuare Bulevard cu denumire ulterioară pe sectorul de la str. Milano la b-dul Aurel Vlaicu” din municipiul Constanța, inițiat de primarul de atunci al Constanței, Decebal Făgădău. Toți cei 26 de consilieri prezenți au votat „pentru” acest proiect.

Alte articole

07 dec. 2020 1.20 pm

  Alegerile parlamentare din județul Constanța au fost câștigate de PNL, atât la Camera Deputaților, cât și la Senat. Camera Deputaților: PNL – 26,1% – 50.215 alegători PSD – 24,7%…

15 mart. 2022 1.47 pm

  Primăria Constanța roagă cetățenii să participe până pe data de 15 mai la autorecenzare, într-un mod ușor, în ziua și la ora la care au disponibilitate, fără a aștepta vizita recenzorului.…

10 ian. 2022 12.26 pm

  Consilierul local USR, Mirela Garip, a vorbit luni, în cadrul primei conferințe de presă a USR Constanța din anul 2022, despre situația dramatică în care se află Spitalul de Boli Infecțioase,…

22 aug. 2021 8.03 am

  Vila Suțu a fost deschisă publicului pentru prima dată după 20 de ani, sâmbătă seară, cu ocazia evenimentului „One Night Gallery”. Mai mulți constănțeni și turiști au stat la coadă…

08 mart. 2024 11.32 am

Primarul Constanței, Vergil Chițac (PNL), a fost absolvit de ambele dosare ale DNA-ului joi, după ce a doua speță în care edilul PNL era urmărit penal a fost infirmată la nivel central, potrivit…

09 feb. 2022 9.47 pm

  Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a anunțat, miercuri seară, semnarea contractului de finanțare pentru etapa a II-a proiectului de modernizare a rețelei termice din Constanța.…