Ultimele stiri

Anchetă la Penitenciarul Poarta Albă după interviul acordat de Vlad Pascu. Tânărul riscă interzicerea unor drepturi

Conducerea Penitenciarului Poarta Albă a inițiat o procedură disciplinară împotriva lui Vlad Pascu, autorul accidentului din 2 Mai, în urma căruia doi tineri au decedat, în legătură cu interviul recent acordat de acesta. Dacă va fi găsit vinovat de încălcarea prevederilor legale, Vlad Pascu riscă să fie sancționat cu avertisment sau chiar cu interzicerea unor drepturi.

Nicoleta Baraitaru, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Poarta Albă, a declarat pentru News.ro că a fost declanșată o procedură disciplinară împotriva lui Vlad Pascu.

Se fac verificări pentru a stabili dacă faţă de acţiunile acesteia sunt incidente prevederile articolului 82, litera O, din Legea 254/2013 (n.r. – privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal), În urma acestei cercetări se va stabili dacă persoana va fi sau nu sancţionată disciplinar. În funcţie de rezultatul cercetării se stabileşte vinovăţia sau nevinovăţia şi sancţiunea dacă este cazul. Articolul 82, litera O se referă la faptul că persoanelor condamnate le este interzis să comunice cu exteriorul penitenciarului în alte condiţii decât cele stabilite de reglementări. În acest sens, arestaţii preventivi pot da interviuri sau comunica cu presa cu acordul procurorului de caz”, a afirmat Nicoleta Baraitaru.

Vlad Pascu a acordat recent un interviu din închisoare pentru pagina de socializare a activistului civic Marian Ceaușescu. El este judecat de Judecătoria Mangalia în cazul accidentului din 2 Mai, petrecut vara trecută, când, fiind sub influența drogurilor, a intrat cu mașina într-un grup de tineri, provocând decesul a doi dintre ei: Vlad Pascu, primele declarații din închisoare: „În momentul de față aș da orice să dau timpul înapoi, să fac lucrurile diferit”

Lasati un comentariu

Alte articole

11 ian. 2024 10.53 am

România a devenit al 15-lea membru al Forţei pentru Sprijin şi Lovire a NATO (STRIKFORNATO), cel mai puternic grup naval în acest domeniu al Alianţei, a anunţat, joi, pe Facebook, ministrul Apărării,…

11 ian. 2023 8.35 pm

Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai a decis după a doua analiză a acestei teze faptul că „teza este profund viciată”, confirmând astfel că teza de doctorat a lui Lucian Bode este…

27 mart. 2024 12.05 pm

Vremea rea se întoarce! Meteorologii anunță cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în mai multe județe din țară. Astfel, meteorologii au emis o informare de vreme rea valabilă în perioada…

16 feb. 2024 1.15 pm

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că banii europeni alocați pentru Portul Constanța nu au fost gestionați eficient în trecut, iar conducerile anterioare nu au reușit să acceseze…

31 mart. 2022 7.25 pm

  Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, un cod galben de ploi şi intensificări ale vântului, valabil până sâmbătă, 2 aprilie, la ora 21:00. În județul Constanța este…

07 ian. 2023 2.17 pm

În ultimele 24 de ore, principalele misiuni ale efectivelor Ministerului Afacerilor Interne au fost prevenirea și combaterea faptelor ilegale, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea…