Ultimele stiri

Regulamentul parcărilor din Constanța rămâne, momentan, neschimbat. Când va fi votat în Consiliul Local

Foto: Parcare - Zona 2 (municipiul Constanța)

 

Regulamentul parcărilor din Constanța nu a intrat până acum, nici în consultare publică, deși se spera introducerea pe ordinea de zi a ședinței de luni, 31 ianuarie. Consilierii USR și PNL colaborează pentru ca regulamentul, în noua formă, să fie introdus pe ordinea de zi a ședinței din februarie.

Consilierii USR speră să ajungă la un numitor comun, în cel mai scurt timp, cu cei de la PNL.

Inițial discutasem că ar fi ideal ca proiectul de hotărâre pentru modificarea regulamentului de parcare să intre pe ordinea de zi a ședinței din ianuarie, însă mai sunt chestiuni ce necesită atenție și discuții. Pe lângă asta, anterior introducerii pe ordinea de zi, proiectul trebuie să intre în consultare publică, pentru că modificările sunt majore. Nu sunt divergențe cu colegii de la PNL, colaborăm în continuare pe acest regulament și sperăm că vom ajunge la un numitor comun în cel mai scurt timp, astfel ca proiectul să fie introdus pe ordinea de zi a ședinței din februarie. Sau, să fie urcat în consultare până la sfârșitul acestei luni”, a spus viceprimarul Florin Cocargeanu (USR).

Primarul Constanței, Vergil Chițac, a declarat, recent, într-un interviu pentru Focus Press, că nu cunoaște ce modificări vor fi aduse regulamentului, deoarece este o inițiativă a consilierilor locali. Acesta a mai spus că este „primul regulament important” din mandatul său.

„Nu știu exact ce modificări vor fi aduse regulamentului, pentru că nu este inițiativa mea. Am auzit, pentru că nu mi s-a prezentat, că este inițiativa consilierilor locali. Au voie, conform legii, să facă asta. Despre regulamentul promovat de mine cred că știți, a fost în dezbatere publică. Este primul regulament important din mandatul meu. Știți foarte bine că, în timpul transparenței decizionale, eu am intervenit, în sensul în care am redus prețurile. La momentul acela era o întreagă discuție, destul de nervoasă. Consilierii locali, în parte, nu au fost de acord cu ce am propus eu și vă dau un singur exemplu: nu au fost de acord ca parcările rezidențiale să fie licitate, deși eu prevedeam ca 20% din bani să rămână la asociațiile de proprietari” a declarat edilul.

Liderul USR Constanța, Dumitru Caragheorghe, declara, pe 10 ianuarie 2022, că împreună cu liberalii, au modificat regulamentul, iar forma finală este aproape definitivă.

„Avem o formă aproape definitivă negociată și agreată cu liberalii. Este posibil să se întâmple și luna aceasta. Ne-am dori să să se întâmple, dacă nu, măcar în luna februarie. Acest regulament are șanse să treacă. Chițac nu este în Consiliul Local. Consiliul Local este format din PNL, USR și PSD. PNL și USR au o majoritatec calificată. Pot să treacă oricând un proiect dacă au voință.  Avem un dialog care durează de șase-șapte luni privind regulamentul parcărilor și în acest moment avem un draft aproape definitiv privind modificarea”, spunea liderul USR Constanța, Dumitru Caragheorghe.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța a fost adoptat în ședința ordinară a Consiliului Local din data de 23 aprilie 2021. Acesta a primit 19 voturi „pentru” și 8 împotrivă. Regulamentul a trecut datorită votului consilierilor PNL și USR.

Citește mai multe aici: ULTIMA ORĂ. Consiliul Local Constanța: Regulamentul parcărilor a fost adoptat

Alte articole

18 sept. 2021 11.19 am

  Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină sâmbătă, la un accident rutier, în localitatea Topraisar, din județul Constanța. La fața locului s-au deplasat: un elicopter…

01 dec. 2022 8.17 pm

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe Autostrada A2 București-Constanța, între kilometrii 175-212, precum și pe tot tronsonul Autostrăzii A4 Ovidiu-Agigea,…

09 feb. 2024 12.19 pm

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) organizează sâmbătă, 24 februarie 2024, dezbaterea cu tema „Consilierea în cariera de cercetător: Diseminarea rezultatelor cercetării din domeniul medical”.…

16 sept. 2022 12.30 pm

În perioada 17-18 septembrie 2022, în locația “Pirates Resort Mamaia“, va avea loc a VII-a ediție a “Black Sea Fish Festival“. Vor fi prezenți bucătari profesioniști, specialiști…

27 dec. 2023 12.17 pm

Cadrele medicale din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța au fost solicitate să intervină miercuri, 27 decembrie, în stațiunea Mamaia, în dreptul hotelului Piccadilly. Potrivit…

30 mai 2023 4.15 pm

Societatea Ornitologică Română (SOR) vă dă întâlnire pe data de 3 iunie, la prima ediție a evenimentului Noaptea Privighetorilor la Agigea, județul Constanța. Evenimentul este organizat în…