Ultimele stiri

RAJA, precizări despre lucrările din Tomis III: Până la data de 15 decembrie 2021, intersecția va fi redată traficului în condiții normale

 

RAJA SA a făcut precizări referitoare la lucrările din Tomis 3. 

„Pe bulevardul Tomis la intersecția cu Soveja se execută lucrări de reabilitare a magistralei de apă, din fontă ductilă, cu diametrul de 800 mm, lucrări ce fac parte din contractul CL 32, “Reabilitare aducțiuni și magistrale Constanța”, în valoare de aproximativ 40 milioane lei”, se anunță într-un comunicat de presă.

RAJA: Până la data de 15 decembrie 2021, intersecția va fi redată traficului în condiții normale

Compania anunță că în acea zonă au fost descoperite rețele edilitare „foarte vechi” și promite că până la data de 15 decembrie 2021, „intersecția va fi redată traficului în condiții normale, inclusiv se va realiza asfaltarea, dacă vor permite condițiile meteo”.

„În zonă au fost descoperite rețele edilitare foarte vechi, ce nu au fost trecute în avizele obținute pentru proiect. În această situație a fost necesară modificarea traseului inițial. Având în vedere materialul conductei nou pozate, fontă ductilă, piesele de legătură pentru modificarea traseului au fost făcute pe comandă specială, având dimensiuni atipice. La ora actuală, piesele au fost aprovizionate de către constructor și de săptămâna trecută au fost reluate lucrările. Conform graficelor de execuție, până la data de 15 decembrie 2021, intersecția va fi redată traficului în condiții normale, inclusiv se va realiza asfaltarea, dacă vor permite condițiile meteo. Înțelegem și ne cerem scuze pentru disconfortul creat, dar pe parte de subteran lucrările au continuat fără oprire, în momentul de față având loc subtraversarea canivoului de termie din zonă.Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.Vă mulțumim pentru înțelegere și vom reveni cu amănunte pe măsură ce lucrarea avansează!”, mai precizează RAJA SA.

Eveniment: Să împodobim buldoexcavatorul din Tomis 3

Unii constănțeni au făcut haz de necaz de această situație și au decis să organizeze un eveniment pe Facebook, intitulat „Să împodobim buldoexcavatorul din Tomis 3”, chiar în Ajunul Crăciunului. Până la această dată, peste 1.000 de persoane sunt interesate de eveniment, iar alte 700 vor participa.

Aici este evenimentul.

Alte articole

12 iun. 2023 3.17 pm

Astăzi,12 iunie 2023, se desfășoară intervenții majore și pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu la intersecția cu str. I.L. Caragiale, zona Casei de Cultură, unde se execută lucrări de reabilitare…

03 aug. 2021 1.07 pm

  Rafinăria Petromidia a fost amendată de Garda de Mediu, cu suma de 100.000 de lei, deoarece nu a luat măsurile necesare pentru prevenirea poluării în timpul efectuării lucrărilor de reparații/revizie,…

17 oct. 2023 4.46 pm

Sute de mii de pelerini din toată țara s-au închinat la racla Sfintei Parascheva. Printre ei s-a numărat și o mamă din Constanța, alături de fiul său în vârstă de șapte anișori, care acum…

17 mai 2022 12.18 pm

  Județul Constanța va intra sub cod galben de vânt, începând de miercuri, în intervalul 06:00 – 21:00, potrivit atenționării Administrației Naționale de Meteorologie. Se anunță…

13 mai 2024 10.45 am

Duminică, 12 mai, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut, pentru 24 de ore,…

27 feb. 2024 5.52 pm

Primăria Cogealac din judeţul Constanţa a fost amendată de Garda de Mediu cu 50.000 de lei, pentru că nu a eliminat deşeurile menajere de la fosta staţie de sortare şi le-a transportat pe un teren…