Ultimele stiri

Atenție, șoferi! Trafic intens pe Autostrada A2 spre și dinspre litoral

Autostrada Soarelui este aglomerată în ambele sensuri de mers, în contextul numărului mare de turiști care se deplasează în acest weekend către litoral sau se întorc spre București.

Traficul rutier este intens, vineri, pe Autostrada A2 București–Constanța, în ambele sensuri de circulație, informează Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța.

Potrivit datelor înregistrate până la această oră, pe A2 au tranzitat peste 15.000 de autovehicule pe sensul București–Constanța și peste 10.300 de autovehicule pe sensul Constanța–București.

DRDP Constanța le recomandă șoferilor să manifeste prudență și să păstreze o distanță corespunzătoare între autovehicule, având în vedere valorile ridicate de trafic.

De asemenea, conducătorii auto sunt sfătuiți să efectueze plata electronică pentru traversarea podurilor dunărene de la Fetești–Cernavodă. Utilizarea sistemului e-Tarif permite trecerea rapidă pe benzile dedicate.

Echipele de intervenție ale DRDP Constanța sunt mobilizate și pregătite să intervină atunci când situația o impune. Reprezentanții instituției atrag însă atenția că, din cauza traficului foarte intens, deplasarea utilajelor de intervenție poate fi, la rândul său, întârziată. Șoferii sunt îndemnați să evite manevrele bruște, să respecte limitele de viteză și să se adapteze permanent condițiilor de trafic.

Lasati un comentariu