Tribunalul Constanța a suspendat executarea hotărârilor Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Constanța care prevedeau reducerea posturilor și a normelor didactice la Palatul Copiilor Constanța, până la soluționarea definitivă a procesului pe fond.
Decizia a fost pronunțată joi, 23 iulie 2026, de Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, care a admis cererea formulată de Asociația Părinților Palatul Copiilor Constanța și de un elev beneficiar al activităților instituției.
Instanța a dispus suspendarea executării articolului 17 din Hotărârea Consiliului de Administrație al ISJ Constanța nr. 29 din 20 aprilie 2026 și a articolului 2 din Hotărârea nr. 32 din 23 aprilie 2026, până la pronunțarea unei soluții pe fond. Hotărârea este executorie și poate fi atacată cu recurs în termen de cinci zile.
Conflictul a apărut după intrarea în vigoare a OUG nr. 7/2026, act normativ care impune reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal în anumite instituții publice, dar exclude în mod expres unitățile și instituțiile din învățământul de stat.
Cu toate acestea, Consiliul de Administrație al ISJ Constanța a decis aplicarea măsurilor și în cazul unităților de educație extrașcolară, inclusiv la Palatul Copiilor Constanța. Conform documentelor prezentate în instanță, măsurile vizau desființarea unui post administrativ vacant și a 7,5 norme didactice, ceea ce ar fi redus oferta educațională și ar fi afectat aproximativ 1.125 de copii care participă gratuit la activitățile instituției.
Avocatul Alexandru Bajdechi, care a reprezentat reclamanții, a precizat că hotărârea produce efecte imediate, ceea ce înseamnă că posturile vizate nu pot fi desființate, iar normele didactice trebuie menținute și ocupate potrivit procedurilor legale, până la soluționarea definitivă a cauzei.







