Angeline-Marie Paraschiv, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, a obținut Premiul I în cadrul Festivalului–Concurs Național de scurtmetraj, fotografie și benzi desenate pentru liceeni FILMMIC, ediția a XVIII-a. Performanța a fost realizată sub coordonarea prof. Mirela Dimcea, care a îndrumat proiectul artistic al elevei.
Distincția a fost acordată pentru banda desenată intitulată „I Remember Someone Saying ‘Smile’”, o lucrare sensibilă și originală ce explorează tema trecerii timpului și importanța amintirilor de familie. Printr-o poveste emoționantă și ilustrații expresive, eleva evidențiază rolul fotografiei în conservarea momentelor esențiale și a legăturilor dintre generații.
Juriul competiției a apreciat atât creativitatea și mesajul profund al lucrării, cât și calitatea artistică a desenelor și maturitatea cu care a fost abordată tema propusă.
Acest premiu confirmă talentul și pasiunea pentru artă ale elevei, dar și implicarea cadrelor didactice în susținerea și promovarea performanței artistice în rândul tinerilor. Felicitări elevei Paraschiv Angeline-Marie și doamnei profesor coordonator Mirela Dimcea pentru această realizare deosebită și pentru reprezentarea cu succes a colegiului la nivel naționa”, a transmis prof. Anca Iuliana Dragomir, director al Colegiului Național de Arte „Regina Maria” Constanța.






