Ultimele stiri

Două comune vor să se unească prin referendum. Mai multe funcții vor dispărea

Primaria Socond

Primarii comunelor Socond și Beltiug, din județul Satu Mare, au decis să inițieze un proces de reorganizare administrativă prin comasarea celor două unități administrativ-teritoriale. Proiectul urmează să fie supus votului cetățenilor prin referendum. Dacă inițiativa va fi aprobată, noua entitate administrativă ar deveni a doua cea mai mare comună din județ, cu aproximativ 6.500 de locuitori, după comuna Turț.

Comuna Socond se confruntă cu dificultăți financiare, majoritatea fondurilor pentru funcționare provenind de la bugetul de stat. Potrivit primarului Nicolae Cornea Mare, aproape 90% din bugetul pentru funcționare este asigurat prin transferuri guvernamentale, iar veniturile proprii nu acoperă nici măcar cheltuielile salariale din primărie.

Edilul susține că instituția nu se poate autosusține și că reorganizarea ar aduce eficiență administrativă. El a precizat că niciun angajat nu își va pierde locul de muncă, însă vor fi eliminate funcțiile de: primar (în una dintre comune), viceprimar, consilier al primarului, administrator public, precum și unul dintre consiliile locale, urmând să rămână un singur Consiliu Local. Comuna Socond ar urma să fie absorbită de Beltiug, localitate considerată mai stabilă din punct de vedere financiar și administrativ.

Primarul comunei Beltiug, Bartoc Gurzău Ioan, a anunțat că procedurile pentru organizarea referendumului vor fi demarate în cel mai scurt timp, obiectivul fiind finalizarea etapelor necesare până în toamna acestui an. La nivel politic, conducerea PNL Satu Mare susține proiectul, argumentând că, în contextul actual, unele comunități mici nu vor mai putea susține cheltuieli precum iluminatul public, întreținerea drumurilor, dispensarele sau școlile fără o reducere a aparatului administrativ.

O parte dintre locuitorii celor două comune privesc favorabil inițiativa, considerând că unificarea ar putea aduce beneficii economice, o mai bună absorbție a fondurilor europene și mai multe proiecte de dezvoltare. Există însă și temeri legate de distanța față de noul centru administrativ, mai ales pentru populația îmbătrânită din satele aparținătoare. Dacă referendumul va fi validat, unificarea se va realiza sub numele comunei Beltiug. Noul primar va fi ales la scrutinul din 2028.

Lasati un comentariu