Ultimele stiri

Alertă meteo de ultimă oră! Ninsori la munte, ploi și vânt puternic – Constanța și alte județe, sub cod galben! HARTĂ

Sursa foto: Pexeles

Administraţia Naţională de MEteorologie (ANM) informează că între 20 aprilie, ora 10:00 şi 23 aprilie, ora 10:00, vor fi perioade în care va ploua, pe parcursul zilei de luni şi în noaptea de luni spre marţi îndeosebi în Maramureş, nordul Crişanei, Transilvania şi Moldova, marţi şi miercuri pe arii relativ extinse în regiunile sudice şi centrale şi local în rest. Potrivit meteorologilor, vor fi mai ales averse, pe arii restrânse însoţite de descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantităţi de apă de 15…20 l/mp şi pe arii restrânse de peste 25….35 l/mp. Izolat va cădea grindină.

La munte, dar trecător şi în dealurile subcarpatice ale Moldovei şi în estul şi sud-estul Transilvaniei vor fi precipitaţii mixte (averse de ploaie, lapoviţă, măzăriche şi ninsoare), iar la altitudini în general de peste 1400 de metri, treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă.

Temporar vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a ţării, cu viteze în general de 40…55 km/h, iar în zona montană înaltă rafalele vor fi de peste 60…80 km/h.

Potrivit sursei citate, marţi şi miercuri vremea va deveni rece pentru această dată, astfel în timpul nopţilor, pe alocuri se va produce brumă, îndeosebi în jumătatea de nord a teritoriului şi în depresiuni.

Luni, de la ora 12.00 până la ora 22.00, în Dobrogea, vestul şi sudul Olteniei, vestul şi sudul Transilvaniei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50…65 km/h, astfel că ANM aemis Cod galben de vânt. În Munţii Apuseni, Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură vor fi viteze de 70…80 km/h, iar în zona înaltă rafalele vor atinge temporar 90…100 km/h.

Alertă meteo de ultimă oră! Ninsori la munte, ploi și vânt puternic – Constanța și alte județe, sub cod galben! HARTĂ

De asemenea, începând din seara zilei de luni, în Carpaţii Orientali, iar marţi şi miercuri în toată zona de munte, în general la altitudini de peste 1400 de metri, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare. Ninsorile vor fi local însemnate cantitativ (10…25 l/mp) şi se va depune strat de zăpadă de 10…15 cm, iar în Carpaţii Meridionali de peste 20…25 de centimetri.

Alertă meteo de ultimă oră! Ninsori la munte, ploi și vânt puternic – Constanța și alte județe, sub cod galben! HARTĂ

Lasati un comentariu